CONTRIBUTORS

5 lucruri de la o constănțeancă pentru bucureștenii care se enervează pe noi, provincialii care am invadat Orașul

În primul rând, aceste rânduri sunt de pace, nici fir de supărare ori năduf. Nu-i supărare nici pentru claxonul mai prelung la numere străine de București (pățești), nici pe sprânceana ridicată la răspunsul “de unde ești” (observi), nici pe nimic (căci sunt mai multe). Sunt rânduri, practic, zen.

Nu știu de ce am scris “5 lucruri de la…” bla-bla, când de fapt ce vreau să scriu – în urma unei conversații pe mess cu doamna Maria Coman (de fel și de generații din București) – este o succesiune de întâmplări de constănțeancă pe timp vară la ea acasă.

Ideea e simplă: cred că pot să îi înțeleg cumva pe bucureștenii cărora li se tot umple haotic orașul. Sau, cel puțin, pot să înțeleg câte-un sporadic năduf. Poate asta și „Eu de Acum”, și „Eu care Eram Cândva din Constanța”. Adică toată copilăria, adolescența întreagă + prima tinerețe.

Cele 5 lucruri de la o constănțeancă pentru bucureșteni

Lucrul nr. 1: În primul rând, nouă, constănțenilor, vara ni se umpleau (și umplu) și casele, nu numai orașul. Nu există ființă de la Constanța care să nu fi dormit măcar o săptămână pe jos, paturile fiind de regulă brusc cedate rudelor, prietenilor ori sezoniștilor – deci, musafirilor. Desigur, mai e și situația de la baie. Noi eram 5 în casă oricum, în sezon puteam fi infiniți, iar baia era una juma (că mama, ca toate mamele, transformase parțial WC-ul “de serviciu” în depozit de chestii care nu mai aveau loc niunde altundeva în apartament.)

În glorioasa epocă a intimităților de vară cu veri, unchi, mătuși – rude și cunoștințe îndepărtate, am învățat două lucruri esențiale pentru supraviețuire: să nu fac pipi pe mine oricât de tare ar urla bășica udului la mine și să mă spăl foarte temeinic în foarte scurt timp. Pot organiza oricând campionat de duș-viteză pe controlatelea: “te-ai și spălat sau doar te-ai înmuiat?”

Lucrul nr. 2: Operațiunea de umplere a paturilor, camerelor, caselor și orașului  este precedată, uneori la final de primăvară, alteori când ți-e lumea mai dragă, de o salbatică giugiuleală emoțională tip șantaj. Rubedenii de care nu ai mai auzit de opt vieți sau de care n-ai auzit vreodată te sună brusc. Le e dor de tine, vor să știe ce mai faci, îți vorbesc cu patimă de străbunicile care se aveau ca surorile, păcat că nu ținem legătura și noi ca ele, “Dar, uite, putem veni pe la voi vara  asta…”. De regulă, e atât de abilă șmecheria asta, că n-ai timp să te repliezi și te pomenești că, în vreme ce mintea intră în panica “NUNUNU, nu ALȚI musafiri, nu mai vreau!”, gura zice “Sigur că da, când veniți?”. Deci, noi avem parte și de abuz emoțional, ziceți mersi că mai degrabă ați scăpat de asta.

Lucrul nr. 3: Bucureștenii care se plâng de toți aia din BC, CT, DB, OT, NT, ETC care le iau locurile de parcare, atâta decât: înmulțiți cu infinitul și veți avea a glimpse of ce pățesc constănțenii vara. Sigur, o să spuneți că vara are doar 3 luni, dar 3 luni din 12 înseamnă un sfert. La sfert adăugăm proporțiile (că tocmai am înmulțit cu infinitul) și suntem tandea pe mandea.

Lucrul nr. 4: Noi ne iubim plajele. Adică LE IUBIM. Parte din noi ar putea trăi toată viața cu fundul în nisip și capu-n valuri, inclusiv acolo la meduze, alge și pungi. Și, fiindcă o iubim, o dereticăm mereu. Când eram mici, ne scoteau cu clasa la adunat chiștoace, borcane (nu se inventase PET-ul, chestii). Adică, știți, noi mergem și iarna pe plajă când ne întoarcem de la Mega, ne place inclusiv vâjgălăul înțepăcios tip crivăț la mal. „Invaziile de sezon” se lasă, de regulă, cu plaje cu: nisip, scoici, chiștoace, pungi și, deseori, prezervative și chiloți.

Lucrul nr. 5: Punctele 1, 2, 3 și 4 mi-au adus cele mai mișto experiențe de vacanță din copilăria, adolescența și prima mea tinerețe. De exemple:

M-am împrieteni cu niște frați din Giurgiu care jur că nu mai știu cum au aterizat o lună la noi în casă și cu care am jucat cele mai tari  partide de șeptic până la 5 dimineața. Asta era altă parte mișto: când era casa atât de plină, orice regulă a casei dispărea: mâncam toți pe unde și când apucam, ne culcam doar când crăpam de somn, nu la ora de somn, învățam cuvinte tâmpite de la alți copii și făceam rost de cărți pe care nu le aveam. 

Apoi, “tanti” Ameluța și “unchiu’” Anton – care nu-mi erau nicicum rude, dar care au devenit instantaneu “rude de la București” – și care au venit la noi acasă, pe segmentul lor de calendar, vreo trei sau chiar patru veri. La vremea aia, formau un cuplu pe la 40 de ani, nu aveau copii, eu eram măricică și simpatică și mă scoteau seara la cârciumă în Statul de Vacanță așa cum cred că le-ar fi plăcut să-și scoată propriul copil, de l-ar fi avut.

În plus, în fiecare sfântă vară, în fața și în spatele blocului era o minunată invazie de copii, că toți vecinii pățeau musafiri cu ghiotura și cu copii, drept urmare se făcea nemaipomenit amestec de lumi și de neamuri (pe orice scară de bloc din Constanța trăiesc măcar o familie de turci, una de tătari, una de ruși, una de amestecătură, o alta de moldoveni and so on). Pentru acel turn Babel al veseliei și prieteniei aș mai dormi oricând pe covor (totuși, nu multe nopți, că sigur m-ar durea cârca).

Deloc în ultimul rând, n-am s-o uit pe “Am Uitat Cum O Cheamă”, sezonista de 25 de ani cuplată cu un domn în his early 50’s. Cuplul venea anual la vecinii de la 4, iar când m-am mai mărit, mă lua cu ea la plajă, fiindcă iubi nu suporta soarele. Ea m-a învățat cum să mă prind dacă lu’ un băiat îi place de mine, chestie pe care, din păcate, am uitat-o în prima toamnă de după lecție.

Pe scurt, oricât de tare ni se umpleau (și ni s-ar umple) casele, băile, străzile și parcările, noi la Constanța suntem, de fapt, foarte bucuroși de oaspeți. Ni se poate face dor de ei și după 30-40 de ani, cum mi se întâmplă acum, când îmi aduc aminte. Sunt sigură că așa vi se întâmplă și vouă ;-P


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button