CONTRIBUTORS

5 lucruri de făcut cu copiii în Capitală. În capitala Austriei

Sigur, v-ați putea întreba de ce nu scriu despre cinci muzee din București unde să mergeți cu copiii, dar realitatea este că în afară de mici case memoriale, unde atmosfera e ceva mai bună, ș de expozițiile temporare, cum e Art Safari, de Muzeul Antipa și poate de Muzeul Satului, dar asta pentru că e în aer liber,  la noi nu există niciun fel de grijă și niciun fel de atenție și nici un fel de preocupare pentru copii, iar încercările de a face muzeele mai prietenoase cu ei nu sunt, deocamdată, de niciun succes. Muzeele sunt reci, oamenii-s rigizi, nu au voie să atingă mai nimic.

Am fost în mai multe orașe europene, peste tot există o evidentă preocupare pentru copii, dar la Viena e o cu totul și cu totul altă experientă. Pentru că muzeele chiar sunt redesenate ca să le placă copiilor. Multe au o componentă importantă de Virtual Reality, 5D, multe sunt interactive și chiar și acolo unde nu sunt, experiența nu e doar una vizuală. Așadar, din ce am văzut noi până acum (și mai avem de mers acolo, pentru că nu am reușit să acoperim nici măcar o treime din ce ne-am fi dorit, asta în 2 vizite deja)

  1. Time Travel Viena – Totul începe la un cinematograf 5d,  care te duce rapid înapoi în timp acum vreo 2000 de ani și te face real să iei parte la experiența vremurilor. Mergi apoi în Viena medievală, dar și în timpul epidemiei de ciumă, care e atât de realist făcută încât chiar ai senzația că ești acolo.(atenție la șobolani!!, pentru că da, practic e ca și cum ar fi acolo, cu tine)  Iar detaliile prin care fac informația digerabilă sunt senzaționale. De exemplu, habar nu aveam că distinsele doamne din epoca respectivă purtau pe sub fuste niște tuburi pline cu miere ca să se adune păduchii și râia și să mai scape de ele. Pictură, muzică, Habsburgi și familia lor, nu uită cam nimic. 
  2. Schonbrunn – ai zice că e un palat și că oricum e spectaculos, dar au făcut o aripă dedicată copiilor, care începe cu galeria costumelor, unde pot proba diverse outfit-uri de prinți, prințese, regi, regine, nobilime. Pe urmă e o galerie de portrete unde totul e construit sub formă de quiz, li se dau indicii și așa descoperă personajele (eu sunt X și sunt singurul din această galerie care sunt alături de câinele meu preferat, să zicem). Călătoria continuă și pot vedea jucăriile vremii, pe care le și pot atinge, aromele cu care înmiresmau camerele și le pot mirosi, află ce însemna să ții eventaiul într-un anumit fel la un bal, o poveste cu multe elemente de realitate și cu multe detalii pentru copii. 
  3. Casa Muzicii – și la Casa Muzicii e tot wow. Pe lângă informațiile esențiale, afli spre exemplu că lui Beethoven îi plăcea să își facă macaroane cu brânză, dar le ardea, adesea, pentru că se apuca de compus și uita mâncarea pe foc, că bea cafea făcută doar din exact 60 de boabe, muzeul se deschide cu clapele unui pian pe scări, unde îți compui sărind propria melodie. Apoi, pe parcursul a trei etaje, te plimbi din realitate în VR până la final când poți dirija personal o orechestră, iar celebrul Zubin Metha e cel care îți dă sfaturi cum să faci să îți iasă bine marșul lui Radetzky. Și nu, nu îți iese întotdeauna, muzicienii se mai supără dacă greșești, se opresc, te mai ceartă….
  4. Weltmuseum – e un muzeul al civilizației și al omenirii, nu e pentru copii mai mic, dar de pe la 11 ani, mai ales că ei acum sunt foarte conștienți de lumea din jur, cred că e perfect. Am intrat oarecum din întâmplare, mergeam în altă parte, dar am aflat multe despre colonialiști, despre indieni și cum au fost ei ejectați practic din propria lor țară, despre cum unii au furat – cuceritori fiind – ceea ce se află prin alte muzee acum, despre demoni și temple și piramidele aztece. Și acest muzeu e foarte adus în zilele noastre, unul dintre proiectele incluse este cel al site-ului Ten Important Things in My life (.net, îl găsiți ușor). Ce e foarte interesant e cum s-au schimbat evenimentele importante din viața cuiva de la începutul secolului și până în zilele noastre, când vorbim mult despre emoții, pe când atunci tema principală era supraviețuirea. Războiului, foametei, u name it. 
  5. Muzeul Tehnicii – pffff, aici învață înclusiv cum să facă filme, cum se obțin efecte speciale, cum sunt filmate scenele din filme, cum să faci curent electric cu bicicleta, cum se fac machiajele speciale la filme, ar fi nevoie de o zi întreagă pentru el. 

Nu o să mai povestesc despre Hofburg, cu tezaurul lui și cu muzeul Sisi, noi nu am apucat încă să mergem la Muzeul de Istorie Naturală și la cel de Artă, la Albertina, la Mumok și la Muzeul de Istorie a Artei, deși sunt convinsă că și acolo sunt tot făcute în așa fel încât să le înțeleagă și copiii. Mai e de văzut Muzeul Iluziilor, noi le vizităm cam peste tot pe unde le găsim, deși nu e cel care să ne fi plăcut cel mai mult, cel din Viena. 

Și mai e ceva. De fapt, e o problemă de atitudine și de abordare. Sigur că sunt oameni pentru care școala nu mai e o excepție de generații. Sigur că au fost imperiu. Sigur că istoria a fost alta. Dar, în general, și atitudinea e alta. Sunt politicoși, respectă regulile, îți zâmbesc. De aia, să mă iertați, o să militez tot timpul pentru vacanțe în străinătate. Nu uit la Sibiu, acum vreo 2 ani, cum s-au oțărât niște vânzători la copii doar pentru că erau singuri în magazin.

Nota B365.ro: Mulțumim, Maria! Pur și simplu, mulțumim. Și pentru asta, dar și pentru multe altele, cum ar fi:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button