Ajung imediat și la blocul care se construiște în Cimitirul Bellu, calmează-te, dar înainte de asta vreau să punctez că, într-unul dintre colajele recente ale domniei sale, domnișoara Arzoiu Beatrice a scris așa: “Panaramă de an ca ăsta n-am văzut în viața mea!” Nu știu cum a fost 2025 pentru tine, dar eu personal am redefinit burn out-ul. În sensul că burn out-ul pentru mine nu s-a dovedit a fi punctul culminant al unei existențe axate pe anxietate și dezamăgiri, ci un stil de viață. Așa a fost 2025 pentru mine, adică dacă eu aș fi o ciorbă ar trebui să mă felicit că nu m-am evaporat, deși am dat în clocot prin februarie și n-a venit nimeni, nici măcar eu, să oprească focul sau măcar să-l dea mai mic până în decembrie. Mai e un pic, dar am încredere în proces că nu se va termina așa repede.
În fine, după cum bine știm, nu există context mai favorabil pentru integrarea detașării decât un șir interminabil de dezastre psihologice, dar această conștientizare chiar nu mă oprește să ne doresc nouă tuturor ca în 2026 să învățăm să ne detașăm în condiții mult mai asemănătoare unei îmbrățișări, decât din brațele unor situații ale căror argumente principale sunt reproșul sau pedeapsa.
Unul dintre lucrurile care m-au ținut cât de cât să nu mă duc cealapa definitiv a fost umorul. Tot el m-a ajutat și să prefer subiectul blocului din Bellu pentru astăzi. Normal că în momentul în care a apărut știrea pe internet s-au propagat foarte multe glume legate de amplasarea acestui imobil, la fel de imobil ca și vecinii lui. Preferata mea a fost: ”E moartă lumea după apartamentele de acolo”. Mai în glumă, mai în serios, m-am gândit ce m-ar putea motiva pe mine să mă mut acolo și nu pot să spun că nu au apărut argumentele pro. Ți le prezint în continuare.
Nu că ar fi fost nevoie, dar 2025 mi-a arătat că eu cu viii mă înțeleg destul de greu. Relațiile interumane mi se deteriorează de la an la an, iar în acest moment singurele poziții sănătoase și imparțiale le am cu prietenii pe care îi văd din când în când. Astfel, am ajuns să mă înțeleg excepțional cu morții.
Vorbesc din uneori cu bunicii care nu mai sunt sau cu mătușă-mea care a fost un om excepțional sau cu diverși actori trecuți în neființă pe care îi văd în filme sau cu cântăreți a căror muzică o ascult, cum ar fi domnul Robin Williams sau domnii Tina Turner, David Bowie și Freddie Mercury sau domnul Toma Caragiu, înmormântat chiar la Bellu. Morții mă înțeleg mult mai bine decât viii, nu mă contrazic niciodată și au foarte mare răbdare cu mine, ca niște membri ai familiei cu o inteligență emoțională sănătoasă. Deci primul argument ăsta ar fi, mediul înțelegător în care este construit blocul din Cimitirul Bellu.
În al doilea rând, nu există nicio altă zonă din București în care să ai vecini mai remarcabili decât aici. Îți voi da în continuare doar cele mai mari nume care își trăiesc odihna în cel mai eblematic cimitir al capitalei: Dem Rădulescu, Constantin Tănase, Maria Tănase, George Călinescu, Lia Manoliu, Dan Spătaru, Henri Coandă, Adrian Pintea, Nichita Sănescu, George Coșbuc, Radu Beligan, Camil Petrescu, Alexandru Vlahuță, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Grigore Birlic, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Mihai Eminescu, Anda Călugăreanu, Aurel Vlaicu, Ion Dolănescu, Theodor Aman și mulți, mulți alții. Pe domnul Toma Caragiu l-am specificat mai devreme, de aceea nu l-am mai inclus în lista asta.
Poate că viața în prezența spirituală a unor personalități atât de marcante îi poate inspira și pe locuitorii din blocul respectiv să fie mai buni, mai creativi, să aducă mai multă bucurie celor din jur și, de ce nu, întregii comunități sau chiar patriei. Nu spun că acest rezultat e obligatoriu, dar nu se știe niciodată, mai ales că e un lucru cunoscut că în cazul multora dintre noi ne triggeruiesc mult mai lesne viii decât morții.
Un alt element senzațional este plasare acestui bloc în proximitatea stației de metrou Eroii Revoluției. Cred că în următorii ani e posibil ca unul dintre proiectele mari ale Bisericii Ordodoxe Române să fie chiar sanctificarea metroului din București care, oricum, deja e sfânt. Traficul din București e deja de mulți ani un concept care are efecte la fel de nocive ca familia asupra psihicului uman, prin urmare a locui aproape sau foarte aproape de o stație de metrou poate fi ușor văzut ca o binecuvântare venită din partea Domnului.
Nu știu tu, dar eu am nevoie de liniște, iar în blocul acesta sunt două direcții din care poate veni pacea sonoră. Pe de o parte, am stabilit deja, vecinii sunt foarte tăcuți, iar pe de altă parte, cred că psihologia românească e de așa natură, încât locatarilor nu o să le vină să dea muzica tare sau să facă scandal, dintr-un motiv cunoscut nouă tuturor: Ne e mult mai frică să nu supărăm morții sau să nu-i tratăm cu respect decât ne e teamă să nu deranjăm viii și să nu-i tratăm cu respect. La nivel sonor e o situație win-win. În plus, poate că tratând mult mai des morții cu respectul respectiv ne prindem că ne face bine să tratăm la fel și oamenii care încă trăiesc.
În cele din urmă, ultimul argument, tot pur teoretic, este că, la câte slujbe se vor oficia în zonă, energia locului va fi mai curățată și mai purificată chiar și decât cea din Catedrala Mântuirii Neamului, la baza acestei concluzii fiind faptul că mor mult mai mulți oameni decât sărbătorile creștin ortodoxe care sunt judecate ca fiind demne de astfel de ceremonii. Deci se vor economisi sume masive care altfel ar fi fost date pe Palo Santo sau buchete din alea de salvie pentru fumigații.
Mă rog, mai e și criteriul conform căruia ar trebui să avem și bani sau o situație stabilă pentru a obține un credit ca să-ți iei un apartament acolo, dar asta e altă poveste. Atât pentru astăzi de la blocul din Cimitirul Bellu, Andreea ai legătura cu lumea de dincoace. Până data viitoare, despre vii numai de bine. Doamne ajută și Doamne ferește acum în Bellu se și trăiește. Adișorul Belluratorul.