Se bagă lifturi la metrou, până pe peron VEZI ÎN CE STAȚII

de:
26 sept. 2011
14 afișări
Se bagă lifturi la metrou, până pe peron VEZI ÎN CE STAȚII

Cele 75 de lifturi, la care se lucrează în prezent, vor fi montate doar în staţiile vechi de metrou. În cele noi, inaugurate după 1989, acestea există deja pentru că s-a ţinut cont de acest aspect încă de la stadiul de proiectare. „Este vorba doar de o reglementare a Uniunii Europene care ne obliga să avem mijloace de transport pe verticală pentru toate tipurile de utilizatori”, explică pentru B365.ro directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte. Tocmai din această cauză, montarea lifturilor în staţiile vechi este o muncă extrem de dificilă, mai ales din punct de vedere tehnic. „Lucrările sunt foarte complexe pentru că trebuie să găseşti locul potrivit. Totul este în funcţie şi de conformaţia staţiei, dacă este cu peron central sau lateral. E vorba de a sparge pereţii mulaţi ai vechilor staţii, groşi de peste un metru grosime. Sunt infiltraţii, trebuie deviate reţele de cabluri sau utilităţi. E foarte grea şi costisitoare lucrarea”, mai spune Udrişte. În total este vorba despre aproape 16 milioane de euro, valoarea contractului, pentru 75 de lifturi în 34 de staţii de metrou. „Costurile sunt foarte mari pentru că staţiile (n.r. – cele vechi) nu au fost astfel gândite de la bun început. Avem, spre exemplu staţii unde în loc de un lift trebuie să punem trei. E cazul staţiei Izvor. Acolo dacă s-ar fi prevăzut de la început lifturi, era nevoie de două. Acum trebuie să montăm trei. Aşa şi la Gara de Nord”, adaugă directorul Metrorex.

Lifturile vor putea fi folosite de toată lumea

Lifturile se vor utiliza atât la interior, cât şi la exterior, pe trasee directe de la nivel stradal la nivelul peronului. Toate sunt proiectate în vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi, însă vor putea fi folosite de absolut toată lumea. „Vor exista fie turnicheţi la intrare sau la ieşirea din aceste lifturi, ori vor avea dispozitive de taxare. Depinde de spaţiu pentru că nu vor semăna (n.r. – lifturile) unele cu altele”, mai spune oficialul care adaugă că “în perioada imediat următoare vor fi puse în funcţiune lifturile de la Grozăveşti, Crângaşi şi Izvor”.

Toate lifturile trebuie finalizare până în iulie 2012, dată la care expira contractul câştigat de consorţiul de firme Somet/Schindler România/Tiabcare. „Suntem cu ele (n.r. – cele 47 de lifturi) în diferite staţii şi pe măsură ce sunt gata le dăm drumul. Anul acesta trebuie să punem în funcţiune 47 de lifturi în 22 de staţii. Mai rămân 28 de lifturi în alte 12 de staţii, pentru anul viitor”, concluzionează directorul Metrorex.

În acest moment reţeaua de transport se întinde pe 69.25km de cale dublă, exista 4 Linii de metrou cu 51 de staţii iar distanţa medie între două staţii este de 1.5 km.

Cookies