40 de persoane fără adăpost, salvate de la îngheţ de PLMB

de:
31 ian. 2012
0 Afișari
40 de persoane fără adăpost, salvate de la îngheţ de PLMB

Ultimul caz a fost unul grav. R.S., de 59 de ani, a fost găsit de agenţii Poliţiei Locale Bucureşti în zona Parcului Moghioroş din sectorul 6 după ce şi-a petrecut noaptea pe o bancă la –17 grade C. Bărbatul se afla în stare de şoc hipotermic şi prezenta degerături la picioare şi la mâini. Poliţia Locală i- a acordat primul ajutor după care a solicitat sprijinul Serviciului de Ambulanţă a Municipiului Bucureşti care a preluat prompt cazul. R.S. a declarat că este născut în Bucureşti şi că trăieşte de mai mulţi ani pe stradă iar de când frigul a lovit Bucureştiul a încercat să supravieţuiască dormind prin scările de bloc. Noaptea trecută abia a rezistat gerului pe banca din Parcul Moghioroş. R.S. a fost dus la unul din centrele de asistenţă socială ale Primăriei Capitalei unde a primit hrană şi adăpost.

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti continuă, alături de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, programul de adăpostire a persoanelor fără adăpost în centrele sociale.

Cookies