4 lucruri pentru care doar Mercur retrograd poate fi de vină

19 oct. 2021
1290 afișări
4 lucruri pentru care doar Mercur retrograd poate fi de vină
Vreau beculețele de Crăciun înapoi

Sunt multe lucruri greu de explicat pe pământ, mai multe în zilele noastre, iar unele sunt cel puțin bizare. La noi, în România adică. 

1. Apă caldă, căldură, Mercur retrograd

Primul și cel mai tare mi se pare faptul că în Bucureşti nu e căldură și nu e nici apă caldă. În anul 2021, când se fac excursii pe Marte, când toate orașele de prin Europa nu mai știu cum să se înverzească și cum să se învârtă după soare și sunt la al treilea rând de schimbare din ultimele decenii, la noi nu e apă caldă, nu e căldură. 

Stăm și încălzim la aragaz, dormim cu hanorace și băgăm căldură la aerotermă. Așa era și la mine în Cotroceni, când eram mică, pentru că nu erau gaze, dar au trecut 35 de ani de atunci, nu ar fi fost firesc să se întâmple ceva de atunci? Se pare că nu, iar pentru asta chiar nu văd a cui ar putea fi vina, dacă nu a lui Mercur Retrograd.  Că se știe că el împiedică  la comunicare, deci poate a împiedicat și la comunicarea țevilor între ele și cu caloriferele. 

2. Retrogradare la bunăstare (sau telemea cu 50 de lei kilul)

Tot Mercur Retrograd ar putea să fie de vină pentru că nimeni nu simte bunăstarea despre care ne vorbește fostul și încă prim ministrul nostru, Florin Cîțu. Deci, el a condus țara asta super și a adus prosperitate și bogăție și bucurie și noi ne plângem că a ajuns să fie 50 de lei kilogramul de telemea. Adevărul e că telemeaua chiar s-a scumpit, toate s-au scumpit și nu cu puțin, dar poate că de fapt nu e adevărat și nu s-au scumpit și doar ni se pare așa pentru că e Mercur Retrograd. 

3. Diverse realități paralele

Poate de-aia nu ne dăm seama nici că trăim într-o lume minunată, unde lucrurile merg bine și nu, nu suntem singura țară din lume în acest moment în care valul 4 de pandemie a fost o surpriză. Toți ceilalți și-au luat-o mai mult sau mai puțin în primele valuri și s-au pregătit până acum, au vaccinat în ritm accelerat și acum sunt bine, sănătoși și liberi. Noi, daci liberi cum ne știm, am învins pandemia încă de prin vară, iar ce se întâmplă acum de fapt nu e adevărat, nu mor sute de oameni zilnic, nu se zace în corturi pe la ușile spitalelor, nu se caută pe sub mână tuburi de oxigen și nici nu e lipsă de medicamente. Pentru că suntem aprovizionați și pregătiți și doar nu ne dăm seama de asta. Și, oricum, nu mai e pandemie, că am învins-o de ceva vreme.

4 lucruri pentru care doar Mercur retrograd poate fi de vină
„Poate tot din cauză de Mercur retrograd nu ne dăm seama nici că trăim, de fapt, într-o lume minunată”

4. Planeta „România”

Nu în ultimul rând, faptul că am călătoriile legate nu poate să fie decât vina lui Mercur Retrograd. Am 100 de bilete de Franța cumpărate pe care le-am tot reportat. Practic, la anul ar trebui să stau doar acolo. Niște bilete de Berlin proaspăt pierdute și nerecuperabile, pentru că se aplică punctul 3, în care noi suntem gaura neagră a Europei și toți ne închid ușa în nas. Și cred că și cuvintele legate, pentru că de fapt am început cu o idee textul ăsta și mă pregătesc să îl termin cu niciuna, sigur mi-a scăpat ceva, dar nu știu ce. Și asta poate fi de la Covid sau poate fi, MAI DEGRABĂ, tot de la planete. 

4 lucruri pentru care doar Mercur retrograd poate fi de vină
4 lucruri pentru care doar Mercur retrograd poate fi de vină

Ceva ce nu s-a întâmplat încă și sper să nu se întâmple e să nu se ducă naibii și transporturile pentru Crăciun, deși vedeți și voi că în lume există îngrijorare multă. La noi nu, pentru că, așa cum ziceam mai sus, noi suntem acea oază de fericire și lumină pe planetă, pe care doar alde Mercur sau poate Luna neagră ce ar mai putea să o întunece în vreun fel sau altul.

B365.ro: Mai lăsam altele de la Maria pentru zile cu Mercur retrogat. Pot ajuta, serios.

Cookies