4.000 de locuinţe noi aşteaptă cumpărători în Bucureşti

de:
02 aug. 2011
0 Afișari
4.000 de locuinţe noi aşteaptă cumpărători în Bucureşti

„La sfârşitul lunii iunie, pe piaţa rezidenţială din Bucureşti erau nevândute circa 4.000 de locuinţe noi, direct la dezvoltatori, în proiecte de peste 200 de unităţi. Analiza a luat în considerare doar proiectele finalizate sau în stadiu avansat de construcţie. Spre deosebire de primul semestru din 2010, când peste 2.000 de locuinţe au fost adăugate stocului, în acelaşi interval din acest an au fost finalizate doar 200 de unităţi locative”, se arată în raport, citat de Mediafax.

Stocul de locuinţe noi este estimat la 15.400 de unităţi.

Cererea continuă să se concentreze mai ales pe proiecte cu preţuri reduse, care se încadrează în condiţiile programului „Prima Casă”. Totodată, cei mai mulţi cumpărători sunt consumatorii finali, dar în ultimele şase luni analiştii Colliers remarcă o creştere a numărului investitorilor interesaţi de achiziţia de locuinţe.

Dezvoltatorii au redus preţurile cu circa 7% faţă de primul semestru al anului trecut, astfel că preţul mediu a ajuns la finele lunii iunie la 1.050 de euro/mp (fără TVA), reprezentând o scădere de 45% faţă de 2008, când s-au atins cele mai ridicate valori.

Cookies