ARHIVA B365

30% din cele 500 de autobuze noi achiziţionate de RATB vor fi electrice

„Suntem în pregătirea documentației extrem de importante pentru achiziționarea a 500 de autobuze noi, extrem de necesare pentru înnoirea parcului auto al RATB, o acțiune care, din punctul meu de vedere, ca fost jurnalist în domeniul economic, ar fi trebuit să se întâmple cu mulți ani în urmă. (…) Potrivit legislației de ultimă oră, 30% dintre aceste autobuze vor trebui să fie electrice, ceea ce este un semn bun, pentru că începem și noi să investim în mediu și să ținem cont la fiecare investiție și de calitatea aerului„, a declarat edilul general, care a participat joi la deschiderea lucrărilor Congresului Federației Sindicatelor din Transporturi Transloc și Servicii Publice „ATU — ROMÂNIA”.

Ea a adăugat că documentele sunt aproape de finalizare, obiectivul fiind ca în primăvară să fie introduse în circulație primele autobuze noi ale RATB. Acestea vor fi Euro 6, urmând să aibă facilități pentru persoanele cu dizabilități și să permită monitorizarea tuturor călătorilor.

Potrivit primarului general, noile autobuze vor avea posibilitatea de monitorizare a tuturor călătorilor, „pentru ca RATB să nu mai fie pus în situația de a avea eventuale dialoguri neclare cu ANAF în ceea ce privește numărul de persoane care au călătorit sau nu, care beneficiază sau nu de reducere sau gratuitate”.

Ulterior, Gabriela Firea a precizat că, în acest moment, prețul pieței este de aproximativ 200.000 de euro pentru un autobuz Euro 6.

„Prețul celor 500 de autobuze noi va fi stabilit prin licitație internațională deschisă, electronică. (…) Caietul de sarcini este aproape de finalizare și este realizat de Direcția Transporturi din Primăria Capitalei împreună cu reprezentanții RATB. S-a lucrat în comun, tocmai pentru ca acest caiet de sarcini să permită o participare cât mai largă și a cât mai multor companii la această licitație, deoarece interesul este să avem calitate maximă la prețurile cele mai bune”, a precizat edilul șef.

VEZI ŞI Scandal în RATB cu înjurături, bătaie şi urlete. Controlorii, scuipaţi de călători VIDEO


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button