FIT CITY

300 de boli excluse de pe lista internărilor, de la 1 iunie

Țibichi a explicat că va exista o listă a diagnosticelor care se vor face în spital, fapt care până acum nu exista, decât la nivel de caz: „Contractul-cadru şi normele metodologice au fost discutate cu organizaţiile profesionale şi asociaţiile de pacienţi şi am reuşit să ajungem la o formă care să răspundă necesităţilor populaţiei pentru momentul acesta. Concret, vom muta centrul de greutate de la serviciile spitaliceşti în ambulatoriu, încurajând asistenţa medicală primară de specialitate şi paraclinică. Astfel, cazurile care se rezolvau până acum în spitalizare continuă să se poată rezolva în ambulatoriu. În acest sens, s-a creat spaţiul bugetar necesar astfel încât pacienţii să aibă posibilitatea să se investigheze în ambulatoriu şi medicii să poată monitoriza aceste cazuri în ambulatoriu”, a spus Gheorghe Radu Ţibichi, preşedintele CNAS, citat de evz.ro. 

El a subliniat că există un buget suficient pentru a se susţine acest pachet de servicii, iar dacă pe parcursul anului se va simţi nevoia de a suplimenta unul dintre serviciile medicale, se va face.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button