30 de miliarde de euro se pot duce pe apa Sâmbetei pentru că, la București, Puterea și Opoziția se ceartă nonstop

04 mart. 2021
117 Afișari
30 de miliarde de euro se pot duce pe apa Sâmbetei pentru că, la București, Puterea și Opoziția se ceartă nonstop

E vorba de cele 30 de miliarde de euro la care România poate avea acces prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă. Dar banii sunt în pericol din cauza unor conflicte politice între PSD și partidele din Coaliția la putere.

Lucrurile stau cam așa: la București, social democrații cer guvernului să vină în Parlament cu planul care cuprinde proiectele finanțate din acești bani europeni. Dacă nu se întâmplă asta, PSD amenință că va bloca ratificarea tratatului care prevede creșterea contribuției României la Uniunea Europeană. Iar accesarea acestor fonduri europene depinde de majorarea contribuției, suțin surse politice citate de Digi24.ro.

De ce trebuie să mărită contribuția la bugetul UE

Este un efort al tuturor țărilor UE, în contextul pandemiei. Toate statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord ca participarea fiecăreia la bugetul UE să crească de la 1,2%, la 1,4% din Venitul Național Brut. Suplimentarea este absolut necesară pentru face rost de fondurile pe care Comisia Europeană le va aloca pentru redresare și reziliență. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România ar urma să beneficieze de 30,5 miliarde de euro. E de ajuns ca un singur stat să nu ratifice decizia pentru ca problema să se propage la nivelul întregii Uniuni Europene. 

Veșnicul conflict Putere-Opoziție, acum cu o miză de +30 miliarde euro

Surse politice susțin că majorarea contribuției la bugetul Uniunii Europene a devenit motiv de conflict între PSD și partidele din Coaliție, iar acest lucru e destul de riscant, pentru că e nevoie de voturi de la social-democrați. Majorarea contribuției României trebuie adoptată în Parlament și, fiind vorba despre un trata, este nevoie de votul a două treimi dintre parlamentari. Voturi pe care coaliția nu le are.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, i-ar fi spus lui Ludovic Orban că, dacă Planul Național de Redresare nu va fi prezentat în Parlament, PSD nu va vota ratificarea majorării contribuției României la UE.

Social democrații ar vrea să forțeze astfel alocarea unor sume de bani din PNRR și către proiectele administrațiilor conduse de PSD.

„Este singura variantă, după ce la buget au împărțit bani doar către administrațiile conduse de partidele din coaliție”, susțin surse din PSD, citate tot de Digi24.

Astăzi, liderii coaliției au o discuție pentru a decide cum negociază cu PSD și dacă vor veni în Parlament cu Planul Național de Redresare și Reziliență.

 

Cookies