A fost ales câștigătorul pentru elaborarea documentațiilor tehnice pentru 3 proiecte mici, dar importante pentru traficul rutier din zona orașului Buftea, Ilfov. Se vor construi două sensuri giratorii și un pasaj pietonal subteran, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.
„Încă 3 proiecte în Nordul județului Ilfov – zona orașului Buftea”, anunță Scrioșteanu într-o postare pe Facebook.
Procedura de evaluare a ofertelor a ajuns la final, iar secretarul de stat în Ministerul Transporturilor anunță că, miercuri, 15 februarie, a fost ales câștigătorul care se va ocupa de elaborarea documentațiilor tehnice pentru 3 proiecte de infrastructură mici, dar care vor avea un impact major în desfășurarea traficului rutier din nordul județului Ilfov, orașul Buftea.
Vor fi amenajate:
Câștigătorul desemnat este SC Global Routes Expert SRL, iar în cel mai scurt timp posibil urmează să fie semnate și contractele.
Firma câștigătoare are la dispoziție 120 de zile pentru fiecare contract, astfel:
Contractele au o valoare totală de 560.000 de lei, fără TVA.
„Aceste proiecte vor contribui atât la creșterea siguranței rutiere, cât și la creșterea capacității de circulație și vor fi realizate cu sprijinul autorităților, prin domnul președinte Hubert Thuma al Consiliului Județean Ilfov și domnul primar Gheorghe Pistol al orașului Buftea”, explică secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.