Autoritățile au reținut doi cetățeni irakieni și un bulgar în Capitală. Aceștia au fost prinși în flagrant când vindeau un kg de cocaină, la prețul de 44.000 de euro, în București.
Procurorii DIICOT au reținut trei bărbați, după ce au găsit în posesia lor un kilogram de cocaină, anunță Poliția Română printr-un comunicat. Cei trei suspecți, un bulgar și doi irakieni, au fost prinși în flagrant când vindeau un kilogram de cocaină. Prețul acestuia era de 44.000 de euro.
Unul dintre cei doi irakieni era deja urmărit de polițiști. Potrivit cercetărilor, în perioada octombrie 2024 – martie 2025, bărbatul irakian, în vârstă de 61 de ani, a furnizat, deținut și vândut, în Capitală, doze de cocaină (drog de mare risc), cantități indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.
De asemenea, în seara de 10 aprilie a.c., aceasta, împreună cu alte două persoane cercetate, (un cetățean iranian și un cetățean bulgar) au fost prinse în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 1 kilogram de cocaină, pentru 44.000 de euro, transmite Poliția Română.
Agenții de poliție au prins în flagrant cele trei persoane implicate în comercializarea cantității mari de cocaină. Bărbații implicați în traficul de droguri au vârstele de 30, 55 și 61 de ani.
Astăzi, 11 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea inculpaților, cu cetățenie străină, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
De asemenea, tot astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.