ARHIVA B365

293 de suporteri stelişti au fost amendaţi aseară

Meciul Rapid-Steaua, din Cupa României, a fost întrerupt la minutul zece, după ce fanii echipei din Ghencea au aruncat cu torţe şi petarde pe teren şi înspre suporterii Rapidului. Steliştii au fost scoşi de pe stadion într-o ploaie de bastoane şi picioare, venite din direcţia jandarmilor, după care au fost identificaţi, amprentaţi şi fotografiaţi.

293 de persoane au primit amenzi, în cuantum total de 143.650 de lei. Din totalul sancţiunilor, 286 au fost date pentru aruncarea de material pirotehnice pe terenul de joc. Cei care au aruncat cu petarde li s-a interzis accesul la competiţii sportive timp de un an.

Alte două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 500 de lei fiecare, au fost date pentru ”pătrunderea în arena sportivă în stare de ebrietate şi adresare de injurii la adresa forţelor de ordine”. Cei care le-au primit nu vor avea voie să ia parte la competiţii sportive timp de şase luni. ”Au mai fost aplicate şi 2 sancţiuni contravenţionale pentru proferarea de injurii sau expresii jignitoare la adresa oficialilor, celorlalţi spectatori şi jucătorilor, cu amenzi în valoare de 350 lei”, se mai spune în comunicatul Jandarmeriei Capitalei.

Dacă jandarmii au împărţit amenzi, poliţiştii au deschis dosare penale: şapte la număr, în care sunt acuzaţi 11 suporteri stelişti.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button