ESENTIALȘTIRI

24 de cazuri noi de COVID-19 cu noua tulpină britanică, depistate în România. Majoritatea, în București

În România, au fost depistate alte 24 de cazuri noi de COVID-19 cu noua tulpină britanică. Într-un comunicat, reprezentanții MedLife au anunțat că au analizat aleatoriu 90 de probe din mai multe orașe ale țării. Iar în cazul a 24 de probe din București, Cluj, Tecuci, Reșița și Timișoara, a fost identificată noua tulpină britanică. Astfel, numărul pacienților infectați cu noua tulpină se dublează, ajungând la 52 de persoane.

Cazuri noi în: București, Cluj, Tecuci, Reșița, Timișoara

„Specialiştii diviziei de cercetare a grupului MedLife anunţă noi rezultate în cadrul studiului de secvenţiere a genomului virsului SARS-CoV2. Astfel, din cele 90 de probe provenite în intervalul 25 – 29 ianuarie a.c. din mai multe oraşe ale ţării (Bucureşti, Vâlcea, Cluj, Tecuci, Targovişte, Ploieşti, Timişoara, Reşiţa, Hunedoara, Focşani, Lugoj, Chişineu Criş, Slatina, Olt), s-a constatat că 24 dintre acestea conţin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Medlife.

Potrivit comunicatului de presă, probele ce conțin noua tulpină provin din București – 19 probe, din Cluj – 2 probe, din Tecuci – 1 probă, Reșița – 1 probă și Timișoara – 1 probă.

„Această tulpină are şanse mari să devină dominantă în următoarele săptămâni”

Specialiștii MedLife trag un semnal de alarmă și declară că distribuția probelor vine să întărească concluziile enunțate încă de săptămâna trecută privind contagiozitatea ridicată și transmiterea comunitară a noii tulpini britanice.

Mihai Marcu, preşedinte şi CEO MedLife, a declarat în comunicat: „Nu ne-am aşteptat la o dinamică de o asemenea anvergură. Aceste noi rezultate vin să întărească previziunile lansate săptămâna trecută de colegii noştri din cadrul divizie de cercetare MedLife, legate de faptul că această tulpină are şanse mari să devină dominantă în următoarele săptămâni. Considerăm că autorităţile ar trebui să analizeze cu atenţie aceste informaţii şi să evalueze cu precauţie eventualele decizii cu privire la relaxarea măsurilor de siguranţă pentru perioada următoare. În continuare vom susține programul de secvențiere, și vom analiza probe, nu atât pentru tulpina din Marea Britanie care pare să devină dominantă caz în care anchetele epidemiologice devin inutile, cât pentru a sprijini autoritățile cu informații noi legate de apariția și transmiterea altor tulpini pe teritoriul României, cum ar fi cea sud africană, braziliană și nu numai”.

Studiul de secvențiere a virusului

În prezent, MedLife se ocupă de studiul de secvenţiere a virusului prin care urmăreşte evoluţia virusului şi apariţia noilor tulpini, precum şi un alt studiu cu privire la gradul de imunizare a populaţiei post-vaccin.

„Avem capacitatea și resursele necesare pentru a extinde programul de secvențiere, astfel încât să atingem 5% din totalul probelor pozitive prelucrate în cadrul Laboratoarelor MedLife. Conform recomandărilor Comisiei Europene, 5% este procentul minimum necesar de probe secvențiate din totalul probelor pozitive, pentru a putea urmări dinamica răspândirii noilor tulpini, pentru a descoperi noi tulpini si, implicit, pentru a evalua eficienta vaccinurilor la acestea”, a afirmat Mihai Marcu, potrivit HotNews.ro.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button