200.000 de bucureşteni suferă de diabet

de:
07 nov. 2010
0 Afișari
200.000 de bucureşteni suferă de diabet

Reprezentanţii Asociaţiei Diabeticilor din România au precizat că spitalele de profil suferă de o lipsă acută de specialişti şi, din acest motiv, un diabetolog tratează zilnic până la 30 de pacienţi. „În 2007, diabetul a fost exclus de pe lista de afecţiuni pentru care se eliberează certificate de handicap, fiind luate în considerare doar afecţiunile asociate diabetului. Asociaţia Diabeticilor din România a făcut demersuri pentru reintroducerea diabetului pe lista de afecţiuni, dar eforturile noastre au fost zadarnice”, a declarat Cornel Diaconescu, preşedintele Asociaţiei Diabeticilor din România.

Evenimentul organizat ieri în Capitală se înscrie în campania de conştientizare a diabetului zaharat „Ziua Mondiala a Diabetului” care se derulează în fiecare an în luna noiembrie. Campania este susţinută de Organizaţia Naţiunilor Unite, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Federaţia Internaţională a Diabetului.

Diabetul este boală cronică ce se caracterizează printr-un nivel ridicat al glucozei din sânge. Apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină (hormonul care ajuta la preluarea glucozei şi transformarea ei in energie), pe fondul alimentaţiei dezordonate şi bogate în grăsimi nesănătoase, dar şi din cauza stresului şi a lipsei de mişcare.

Cookies