20 de persoane, printre care şi 6 POLIŢIŞTI, au fost REŢINUTE în dosarul permiselor acordate ILEGAL

de:
16 dec. 2015
4 Afișari
20 de persoane, printre care şi 6 POLIŢIŞTI, au fost REŢINUTE în dosarul permiselor acordate ILEGAL

20 de persoane au fost reţinute, miercuri dimineaţă, în dosarul „Mită pentru permise”, anunţă Realitatea Tv. Dintre cei 20 de reţinuţi, şase sunt poliţişti. Potrivit sursei citate, 16 persoane vor fi propuse pentru arestare preventivă.

Ancheta a scos la iveală că s-ar fi dat permis, contra cost, şi unor persoane cu probleme psihice. Mita pentru obţinerea unui permis varia între 250 şi 350 euro, conform anchetatorilor.

87 de persoane, poliţişti, instructori auto, cursanţi şi intermediari, au fost audiaţi marţi, în urma unor percheziţii efectuate în Capitală. Ei sunt cercetaţi că au făcut parte din această reţea.

Procurorii au făcut percheziții, marți dimineață, la Direcția de Permise Auto și la mai multe școli de șoferi din București. Peste 80 de persoane- polițiști, instructori și cursanți- au fost puse sub urmărire penală pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență. Cel puțin 100 de persoane ar fi obținut ilegal dreptul de a conduce, doar în 2015.

Șapte polițiști ar fi luat mită pentru a elibera permisele.

Actele de urmărire penală vizează modalitatea frauduloasă de obţinere a unor permise de conducere, în perioada 2014 – 2015. Mai multe detalii AICI.

Vezi şi: Stenograme Direcţia de permise auto: Cine erau „coco” şi „iepuroi”

Cookies