20.000 de vizitatori la târgul de vacanţe de la Palatul Parlamentului

de:
21 mart. 2011
1 Afișari
20.000 de vizitatori la târgul de vacanţe de la Palatul Parlamentului

Numărul celor care au vrut să descopere ofertele expozanţilor a crescut cu 10% la cea de-a doua ediţie a târgului. Nici reducerile anunţate nu i-au lăsat indiferenţi pe cei 20.000 de curioşi, astfel că, încasările firmelor prezente la Târgul de Turism din acest an au crescut cu până la 20% faţă de ediţia anterioară, până la circa 600.000 de euro.

Vacanţele externe au stârnit cel mai mult interesul vizitatorilor. Cererea pentru aceste pachete turistice a fost de până la 70%, potrivit oficialilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România. Discount-urile anunţate pentru vacanţele din străinătate au fost mult mai vânate decât la cele din România. Lipsa Egiptului şi Tunisiei din ofertele tour-operatorilor a dus la o creştere a preţurilor pentru destinaţii ca Turcia, Grecia sau Bulgaria. Cu reduceri de până la 30% pentru înscrierile timpurii, în contextul creşterii tarifelor pentru destinaţiile externe favorite, vizitatorii de la Târgul Internaţional de Turism au fost atraşi şi mai mult de ofertele expozanţilor.

Cei mai mulţi turişti, 65% din total, sunt dispuşi să plătească între 350 de euro şi 650 de euro pentru un sejur, iar 20% dintre ei ar plăti un tarif cuprins 650 de euro şi 1.000 de euro pentru vacanţa lor. Numărul celor care dispun de un buget de vacanţă de peste 1.000 de euro este foarte redus, doar 1%-2% dintre turişti îşi permit să aloce o sumă mare pentru un sejur.

La cea de-a doua ediţie a Târgului Internaţional de Turism Holiday Market au fost prezenţi peste 120 de expozanţi, atât din ţară cât şi din străinătate.

Citeşte şi: De ce nu le place turiştilor străini la Bucureşti: nu găsesc WC-uri publice


Cookies