CONTRIBUTORS

2 probleme vitale pentru prezentul omenirii (omenire cu București cu tot în ea)

Sigur, aş fi vrut astăzi să mă concentrez mai mult pe cea de-a doua problemă, dar între timp a apărut prima. Adică mi-am dat seama că există prima şi, în acelaşi timp, că de fapt și din perspectivă imediată, chiar e mult mai gravă. 

Aşa că prima problemă: mirosul şamponului uscat, care se simte mai mult decât parfumul. Ori am rămas eu cu sechele după covid – am rămas), ori ceva e ciudat. Mirosul ăla ieftin de la şamponul uscat de supermarket (n-am trecut la ăla de firmă şi sper să n-o fac niciodată, dar nu despre asta e vorba) m-a urmărit o zi întreagă, efectiv, peste tot. La un concurs de biciclete, la masă, la muzeul Cotroceni, la un spectacol minunat pentru care mă şi dădusem cu unul dintre parfumurile mele preferate. Pe mine mă ajută parfumul la stare, îmi dă nişte atitudine, acolo. Ce atitudine să-ţi dea mirosul de şampon uscat cu piersici…

Şi acum, să trecem la cea de-a doua problemă, care şi ea ține, într-un fel, tot de atitudine. Treaba asta cu antirasismul şi antidiscriminarea care devine, uşor, uşor un fel de nou comunism, dacă nu cumva şi mai rău. Suntem, sigur, egali şi merităm la fel (deşi nu e aşa), dar acum totul e atât de egal, încât e nevoie să rescriem şi istoria pentru asta. 

NU ne mai place de Churchill pentru că a fost rasist. Posibil să fi fost, doar că elegant şi frumos ar fi să punem declaraţiile lui în contextul vremurilor în care au fost făcute. E ca şi cum am pune egal acum între o operaţie de apendicită făcută acum şi una făcută acum 200 de ani. Erau alte vremuri, alte condiţii, alte informaţii, alt tot. Istoria nu se schimbă în altceva pentru că noi acum avem alte cunoştinţe. Și ar fi şi stupid să se schimbe. Ni se pare că suferim de white supremacy dacă ne place Mozart sau Chopin în loc să apreciem muzica tribală. E obligatoriu să fim de acord cu toate genurile sexuale sau cum le zice, fără să avem gândire critică, pentru că, dacă nu, înseamnă că îi judecăm şi nu suntem destul de deschişi şi de corecţi. 

A devenit complicat, spre exemplu, să fii un bărbat alb de 35-40 de ani. Înaintea ta, oricât de competent ai fi şi de pregătit pentru un anumit loc de muncă, înaintea ta va fi cineva de culoare, va fi şi o femeie, va fi şi un reprezentant al unei minorităţi sexuale, fără să conteze neapărat dacă aceştia sunt sau nu pregătiţi pentru jobul respectiv. Plus că o să ajungem să ne fie frică să zicem şi “Bună ziua!”. M-am uitat recent la un serial, The Chair, pe Netflix (cu Sandra. Oh, Doamne, ce femeie minunată). E oarecum clar acolo cum de la nimic ajungi să fii dat afară. Real de la nimic. Pentru că totul se umflă, devine o bombă, se protestează pentru şi devii indezirabil. Din nimic. O absurditate perfectă, căreia nu ai cum să îi găseşti soluţie, pentru că niciodată nu ştii care e triggerul. Poate te-ai uitat urât, nu contează că erai obosit sau că te usturau ochii. Un fel de moştenire globalizată a lui Traian Băsescu, mai ţineţi minte? “Poate a făcut copilul ceva…”. În Anglia, femeile nu mai sunt femei însărcinate, sunt persoane însărcinate, pentru că altfel nu ar fi corect. Cum adică nu ar fi corect? Păi, uite aşa, în lumina noilor evoluţii, trenduri şi tendinţe, pur şi simplu nu mai e

Ideea e alta. Că sigur că multe lucruri pot fi îmbunătățite. Şi că ştim mai multe acum. Şi că avem o capacitate mai mare de înţelegere. Dar tocmai pentru că o avem şi ne permitem să o educăm, chiar nu e în regulă să reducem totul la absurdul unor ecuaţii de moment. My two cents. Şi să decidem totuşi dacă să nu facem o petiţie legată de mirosul şamponului uscat.

Nota B365,ro Our two cents ajung la Maria, de la care vă mai recomandăm și:


Recomandarile noastre

Parteneri

Poti citi si:
Close
Back to top button