2 cadouri extraordinare de Crăciun pe care le poți cumpăra evitând aglomerația din București

Și acum știi și tu cum stă treaba și că titlul vine din subiectivismul unui autor de articol care e și el un om ca toți oameni, deci, cu siguranță nu merită vreo formă de judecată pentru recomandările pe care le face, la fel cum niciun om nu merită judecata altor oameni, dar, totuși, o primește pentru că așa e orânduită lumea deocamdată. Cu accent pe deocamdată. Și, mă rog, la fel de bine știi și tu că primul pas spre a nu mai judeca e o oarecare formă de onestitate față de tine însuți și ceilalți, așa că n-ar trebui să-ți spun că am avut foarte multă treabă azi la bucătărie și am băut un pic gătind. Sunt ceea ce vorbitorii de limba engleză ar nu tipsy, iar noi am traduce prin amețit pe mic. 

Aș fi putut să fiu mai responsabil, dar destinul meu s-a pronunțat un pic altfel azi, la fel cum s-a dovedit și în mii de alte zile când m-am dovedit mai talentat la a fi un eșec decât m-am dovedit la a fi un succes. Poate știi și tu senzația, deși urma de umanitate din mine mă face să-mi doresc să nu fi cunoscut astfel de trăiri. În fine, treaba e că ești mult peste ceea ce crezi că ești, dar dezvolt această idee când voi vorbi despre al doilea cadou. Dacă îmi aduc aminte.

Primul din cele două cadouri exatraordinare de Crăciun

Mi-a rămas în cap o poveste pe care am văzut-o acum foarte mulți ani la televizor. Era, tot așa, în preajma Crăciunului și Pro TV-ul sau Antena, nu mai știu, s-au dus să facă un reportaj cu copii din pături defavorizate ale societății. Și au ajuns acolo, au stat de vorbă cu părinți săraci și cu copiii acestora și, la un moment dat, au întrebat un copil ce își dorește să îi aducă Moșul, iar copilul respectiv a răspuns fără nici cea mai mică ezitare, fără să se gândească: „Aș vrea să îmi aducă un suc.”

Nu cred că tu sau eu suntem la nivelul acela la care să visăm la o sticlă cu suc. Nici măcar nu-mi doresc pentru cineva să ajungă în situația în care să viseze la o sticlă cu suc pentru că respectivă sticlă cu suc este, deocamdată, ceva la care se poate doar visa. Dar copilul acela, ai căror părinți nu-i puteau oferi o sticlă cu suc, la asta visa. Nu știu care e sucul tău preferat, dar fă, te rog eu frumos, de dragul exercițiului și al speranței, efortul să-ți imaginezi că tânjești după o gură de Pepsi Max sau Fanta, dar nu ți-o permiți. Cum ți se pare senzația? Bănuiesc că nu e o emoție  după care să vrei să tânjești.

De câțiva ani lucrez cu niște doamne demențiale de la Salvați Copiii Iași și în fiecare iarnă strângem fonduri pentru copiii de care au dumnealor grijă. Când spun demențiale nu mă refer la faptul că suferă de demență, ci că sunt niște oameni care au tot timpul o mega bună dispoziție, mereu bucuroase când vorbim la telefon și într-un efort constant de a ajuta copiii din medii defavorizate. 

Și anul acesta facem același lucru, strângem împreună bani ca să ajutăm copiii. Acum, nu știu, unii dintre ei or primi și suc sau dulciuri, dar toți primesc lucruri de care au nevoie ca să le fie mai ușor în procesul lor educativ. Încălțăminte sau haine pe care să le poarte când merg la școală, cărți, pixuri, caiete, penare și așa mai departe. Orice donație, chit că e 10 lei sau 500 sau mai mult, ajută un copil să aibă un mai mare acces la educație. Și eu te înțeleg, poate că nu ai acum 10 lei de dat, am trecut prin situația asta chiar anul acesta, dar măcar ajută-ne cu un share. Mulțumim frumos. Durează două minute și nu trebuie să ieși din casă ca să donezi.🎁 Poți face donația AICI🎁

Cele două cadouri extraordinare de Crăciun – acum despre no. 2

Celălalt cadou pe care decența mă susține să nu ți-l recomand, ci doar să ți-l sugerez, este noul roman scris de mine. Decența m-a susținut și să îl scriu. Decența față de mine însumi în speranța că mă voi plăcea mai mult. Canci forever. Acum nu știu cum o fi fost viața ta cu tine, dar sunt șanse destul de mari să nu fi avut nici tu o traiectorie prea lină și lejeră și să fi avut și tu momente în care ai simțit că mintea îți alunecă spre teritorii stăpânite de nebunie. În cazul în care ți s-a întâmplat acest lucru e posibil să îți placă povestea pe care am scris-o.

Am văzut aseară câteva episoade din „Un veac de singurătate”, adaptarea Netflix a romanului omonim al domnului Gabriel Garcia Marquez pe care latino-americanii îl numesc cu afecțiune Gabito. Am aflat asta de pe Wikipedia, că nu știam. Mi se pare frumos să te placă cititorii atât de mult încât să se refere la tine cu un diminutiv. Ca și cum i-am zici noi Mihăiță domnului Eminescu. Sau Ionuț lui Creangă.

Am citit cartea acum foarte mulți ani, amintirile erau vagi, dar sentimentul acesta de rătăcire peste care se scurg anotimpurile smulgând câte o bucățică din tine cu fiecare frunză care cade sau cu fiecare vânt care bate sau cu fiecare fantomă care te bântuie, lăsându-te din ce în ce în ce mai puțin, din ce în ce mai mic în propria singurătate, sentimentul acesta mi-l aminteam.

Singurătatea e peste tot. Unul dintre sentimentele cu care îmi e cumva rușine nu doar față de mine însumi e că, de multe ori, mă simt singur și când sunt cu prietenii mei, oameni alături de care mă simt bine, oameni pe care îi plac, oameni cu care râd. Și aici la fel, dacă ai sau ai avut acest sentiment, e posibil să îți placă noua mea carte. 

Să nu crezi că e o carte tristă. Sau doar tristă. Nu. Lucrurile o iau foarte razna, pentru că una dintre armele cele mai importante pe care le folosesc împotriva depresiei e imaginația, draga de ea. Romanul este povestea unui domn pe care mama lui milionară îl internează într-un clinică de psihiatrie ca să nu afle lumea că el se crede Cristos. Și de aici coerența se destramă sau se adună, vezi tu, în sensul că romanul devine din ce în ce mai SF. Și nu doar în mintea personajului. Alte elemente atractive ar fi sexul, drogurile și religia.

📖 Cartea poate fi comandată de aici 📖

N-o să-ți ascund faptul că mă va ajuta financiar să o cumperi. E mișto să scrii cărți, dar e meseria pentru care nu te plătește nimeni. Bine, la nivelul meu. Or fi scriitori care sunt plătiți să scrie. Și cam asta ar fi. Să nu uiți să donezi pentru copii. Atât pentru astăzi, te pup pe bijuterii. Doamne ajută și Doamne ferește, lumea donează și lumea citește, sărbătorile ne fericește. Adișorul Vestitorul.  

Sursa foto: Dreamstime

Tot Teleșpan, mai jos:

• „Avantajele spirituale”; pe care ni le-ar fi adus un eventual mandat al domnului Georgescu
• Cu răceală în blocul congelator de la Obor. Doar o femeie care a născut natural mă poate înțelege
• În ce zonă din București trebuie să stai ca să faci ușor mulți bani, conform unei doamne ghicitoare. Bonus: Revoluția de la Obor