2.000 de pachete cu alimente, distribuite nevoiaşilor din Sectorul 6 de Fundaţia lui Ştefan Florescu

de:
30 dec. 2015
5 Afișari
2.000 de pachete cu alimente, distribuite nevoiaşilor din Sectorul 6 de Fundaţia lui Ştefan Florescu

Cele 2.000 de pachete alimentare au ajuns la persoanele fără venituri din Sectorul 6, la persoanele vârstnice fără posibilităţi materiale dar şi la alte familii nevoiaşe. În pachetele alimentare, beneficiarii au găsit zahăr, făină, mălai, ulei, orez şi alte produse alimentare necesare preparării mesei de Anul Nou. 

„Consider că oamenii trebuie ajutaţi atunci când se află în nevoie şi, tocmai de aceea, campaniile umanitare derulate de fundaţie în tot acest an şi-au atins de fiecare dată scopul. O mână întinsă celor aflaţi în nevoie aduce după sine un noian de mulţumire şi satisfacţie şi încurajarea că trebuie să mergem mai departe”, a declarat Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet”, organizatorul acţiunii umanitare de miercuri. 

În urmă cu doar câteva zile, sute de copii din Sectorul 6 s-au bucurat, de asemenea, de darurile oferite de Fundaţia „Din Suflet, Pentru Suflet” în cadrul unei alte acţiuni umanitare „Dăruim din suflet, de Crăciun”. 

„Mă bucur să văd că toată activitatea noastră a fost răsplătită cu sute de zâmbete de copii. Sunt recunoscător, de asemenea, tuturor celor care s-au implicat în cadrul acestei campanii şi ne-au ajutat pentru a-i face fericiţi pe micuţii noştri”, a declarat pe 23 decembrie Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei „Din Suflet, Pentru Suflet” care a adăugat că, în cadrul campaniei umanitare „Dăruim din Suflet de Crăciun” s-au implicat aproape 1.000 de bucureşteni au donat pentru copiii din familiile defavorizate din Sectorul 6 jucării, dulciuri şi articole de îmbrăcăminte. 

În preajma sărbătorilor de iarnă, nu au fost însă uitaţi nici vârstnicii din Sectorul 6, aproape 80 de persoane nevoiaşe fiind ajutate să pună pe masa de Crăciun alimente şi preparate tradiţionale. 

CITEŞTE ŞI Creşă, grădiniţă şi şcoală noi în cartierul ANL „Brâncuşi”. A început campania „UNIŢI RIDICĂM ŞCOALA”

Campanie de strângere de rechizite, la început de an şcolar

Fundaţia „Din Suflet, Pentru Suflet” a mai iniţiat o campanie similară şi în toamna acestui an, la începutul anului şcolar, campanie de strângere de rechizite pentru copiii din familii cu venituri reduse. În cadrul campaniei „Dăruim din suflet pentru suflet”, 250 de copii din Sectorul 6 au primit rechizite şcolare de la Fundaţia „Din Suflet, Pentru Suflet”. 

Cookies