18 clienți care au consumat mâncare gătită de la Auchan, îmbolnăviți de toxinfecție alimentară

de:
27 dec. 2015
1 Afișari
18 clienți care au consumat mâncare gătită de la Auchan, îmbolnăviți de toxinfecție alimentară

Un magazin Auchan din Constanta a fost amendat cu 30.000 de lei de Protectia Consumatorilor, in urma unui control la care au fost gasite 140 de kilograme de alimente expirate sau depozitate necorespunzator si dupa ce, in aceasta saptamana, 18 clienti au ajuns la spital cu toxiinfectii alimentare, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Constanta, sambata, inspectorii institutiei au facut verificari la sectorul de gastronomie al hipermarketului Auchan din incinta Maritimo Shopping Center.

In urma controlului, a fost gasita la comercializare cantitatea de 15,3 kilograme de preparate culinare – orez sarbesc, piure de cartofi, paste cu pui, piept de pui la rotisor, cotlet la gratar – care nu respectau conditiile de depozitare.

De asemenea, inspectorii CJPC au descoperit peste 98 de kilograme de piftie de curcan, piftie de porc, rulada de spanac cu branza, carne fiarta de porc, carne la garnita si crema de zahar cu termenul de valabilitate depasit.

„In spatiul de depozitare se afla o cantitate de 26,54 de kilograme materie prima (merluciu, file somon, medalion somon, pastrav) cu etichete reprezentand data congelarii 23 decembrie 2015, la care decongelarea s-a facut in conditii improprii (imersate in apa) ce a dus la deprecierea acestora, produsele avand miros necorespunzator”, se mai arata in comunicatul CJPC Constanta.

Intreaga cantitate de preparate culinare si materie prima – 140 de kilograme – a fost oprita de la comercializare.

Astfel, magazinul Auchan a fost amendat cu 30.000 de lei si s-a dispus oprirea temporara a prestarii serviciilor pana la remedierea deficientelor.

Cookies