Companiei Municipale Termoenergetica București SA a anunțat că de săptămâna viitoare vor începe lucrările de reparații la Magistrala 2 Militari, aflată în Sectorul 6. După cum informează compania reparațiile sunt necesare pentru a se asigura funcționarea sistemului de termoficare la iarnă.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat vineri, 24 iunie 2022, ca începând de săptămâna viitoare se vor efectua lucrări în Sectorul 6. Acestea vor fi începute din data de 28 iunie 2022.
Reparațiile constau în înlocuirea unor vane de sectorizare aflate pe Bulevardul Iuliu Maniu, pe conductele ce au un diametru de 500 mm și de 700 mm din Magistrala 2 Militari.
Efectuarea acestor lucrări va duce la oprirea apei calde de consum pentru un număr de circa 170 de blocuri și șapte instituții aflate în zona:
Sistarea apei calde va afecta respectiva zonă până în data de 1 iulie 2022, la ora 24:00, după cum anunță Termoenergetica.
Compania a anunțat că dispecerele avute lucrează în regim permanent pentru a putea repara problemele apărute în teren într-un termen cât mai rapid. În această perioadă echipele CMTEB efectuează lucrări în mai multe zone din București.
CMTEB a transmis clienților următorul mesaj:
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!
Cei ce doresc să afle mai multe detalii legate de avariile existente și de zonele unde se vor efectua lucrări de reparații au la dispoziție mesajele preînregistrate disponibile la numerele de telefon gratuite:
De asemenea, avariile pot fi verificate de clienți și prin intermediul aplicației mobile Termoalert, sau direct pe site-ul Companiei Municipale Termoenergetica București, accesând ACEST link.