16.000 de apartamente vor fi reabilitate termic în următoarele şase luni. VEZI LISTA DIN SECTORUL 2

de:
09 mai 2012
0 afișări
16.000 de apartamente vor fi reabilitate termic în următoarele şase luni. VEZI LISTA DIN SECTORUL 2

Pentru cele şase pachete de blocuri, ce vor fi reabilitate termic în următoarele şase luni, au fost finalizate deja procedurile de expertizare tehnică, în prezent fiind în curs de atribuire lucrările efective de anvelopare.

Conform caietului de sarcini cerut de Primăria Sectorului 2, anveloparea termică va cuprinde mai multe tipuri de lucrări. Astfel, pe lângă schimbarea tâmplăriei cu geam termopan şi izolarea pereţilor exteriori, vor fi efectuate lucrări de refacere atât a acoperişurilor deteriorate de pe blocuri, acolo unde este necesar înlocuindu-se şi ţevile de apă şi căldură de la subsol:

izolarea la exterior a pereţilor exteriori cu polistiren expandat ignifugat de 10 cm grosime, amplasat pe suprafaţa exterioară a pereţilor existenţi, protejat cu o tencuială subţire de min. 5 mm grosime, armată cu o ţesătură deasă din fibre de sticlă; pe socluri şi pereţii exteriori ai demisolului se va polistiren extrudat ignifugat de 10cm

izolarea cu vată minerală a planşeului de peste demisol şi a pereţilor exteriori ai acestuia, precum şi zonele termoizolate din windfang-uri şi zonele locuibile din demisol; izolare terasă la extrados, cu polistiren extrudat ignifugat de minim 12 cm grosime protejat cu două membrane termosudabile dublu strat

înlocuirea tâmplăriei de lemn existente cu tâmplărie cu toc şi cercevele din PVC în sistem pentacameral; închiderea balcoanelor prin montarea unei tâmplării unitare cu tocuri şi cercevele PVC cu sistem pentacameral

înlocuirea conductelor de distribuţie încălzire din subsol, cu ţevi noi din oţel şi izolarea acestora (grosimea termoizolaţiei fiind în funcţie de diametrul si locul de amplasare a conductelor, dar nu mai mică de 40mm) precum şi înlocuirea robinetelor

izolarea conductelor de distribuţie a apei calde de consum, grosimea termoizolaţiei fiind în funcţie de diametrul şi locul de amplasare a conductelor, dar nu mai mică de 19 mm.

Costurile de reabilitare termică sunt acoperite din bugetul Primăriei Sectorului 2

Lucrările de anvelopare a celor 245 de blocuri, cu un fond total de circa 16.600 de locuinţe, sunt estimate de administraţia locală la suma de 271.997.720 lei cu TVA (63,25 milioane euro), banii fiind asiguraţi din bugetul Primăriei Sectorului 2.

Lista imobilelor incluse în program poate fi consultată aici: pagina 1, pagina 2, pagina 3, pagina 4, pagina 5, pagina 6 şi pagina 7.

Lucrările de anvelopare urmează să fie executate în termen de patru până la şapte luni de la atribuirea contractului, în funcţie de complexitatea intervenţiei.

20.000 de apartamente reabilitate termic, în Sectorul 2

Recent, primarul Sectorului 2 – Neculai Onţanu a fost desemnat, de către postul TV Money Channel, edilul cu cele mai bune rezultate la nivel naţional în Programul Multianual privind creşterea performanţei energetice.

Conform datelor statistice ale administraţiei locale, Sectorul 2 se plasează pe primul loc în ţară la numărul de locuinţe reabilitate termic, totalizând aproape 20.000 de apartamente la care lucrările au fost finalizate sau se află în stadii avansate de execuţie.

Beneficiile programului au fost confirmate inclusiv de auditorii energetici pe baza costurilor facturilor la întreţinere care au scăzut cu până la 40 de procente.

Citeşte şi care vor fi blocurile ce vor intra în reabilitare după acest pachet: 600 de blocuri din Sectorul 2 intră în reabilitare termică în 2012. Vezi dacă eşti pe lista oficială a celor 40.000 de apartamente incluse în programul Primăriei.

Cookies