ARHIVA B365

150 de jandarmi la meciul Steaua Bucureşti – Ceahlăul Piatra Neamţ

Meciul dintre Steaua Bucureşti şi Ceahlăul Piatra Neamţ va avea loc duminică, pe stadionul „Ghencea” din Capitală, începând cu ora 22.00.

Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad mediu de risc, astfel că, la evenimentul sportiv vor fi prezenţi 150 de jandarmi.

Jandarmeria Capitalei le recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Jandarmeria Capitalei a organizat şedinţa de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică. În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite toate detaliile privind organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment iar organizatorul jocului sportiv a comunicat Jandarmeriei Capitalei următoarele date:

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20.00, doar pe bază de bilete şi invitaţii.

Potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, cu modificările şi completările aduse de Legea 10 din 2012, spectatorilor le este interzis:

– să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;

– să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;

– sã introducã în arena sportivã inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

– să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă, petarde, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă;

– să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

– să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;

– să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;

– să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz a arenei sportive;

– să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;

– să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

– să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;

– să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;

– să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button