ESENTIAL

150 de funcţii de conducere în structurile MAI au fost scoase la concurs

150 de funcţii de conducere în structurile MAI au fost scoase la concurs, conform unur declarații făcute de Lucian Bode, Ministrul Afacerilor Interne.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, la Timişoara, că 150 de posture de conducere în structurile MAI vor fi scoase la concurs, iar practica numirii împuterniciţilor în funcţii va rămâne una excepţională.

Acesta a precizat că este vorba de structuri importante ale MAI care aveau conduceri interimare.

„Am anunţat că vom declanşa procedurile pentru organizarea de concursuri transparente, pentru ocuparea funcţiilor de conducere din structurile noastre. Am demarat această procedură şi începând din această săptămână, 150 de funcţii de conducere din cadrul celor opt structuri ale MAI au fost scoase la concurs. Sunt structuri importante ale MAI care aveau conduceri interimare. Prioritar este (la inspector şef la poliţie, n.r.) să avem o conducere stabilită prin concurs, pentru că avem situaţii în care a fost împuternicit un an şi a expirat acea perioadă. Este o primă etapă a procesului de stabilizare pe funcţii, care are ca scop creşterea eficienţei manageriale a structurii noastre. Prin acest demers tragem un semnal corect în ceea ce priveşte responsabilizarea actului de conducere. Ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere va fi regula şi va avea o dinamică constantă, practica împuterniciţilor în funcţie rămânând una excepţională”, a detaliat ministrul Bode, potrivit Agerpres.

Lucian Bode spunea, săptămâna trecută, că doar în Poliţia Română, din 4.800 de posturi de conducere, 1.380 sunt împuterniciţi în aceste posturi de conducere (30% din posturi), ceea ce arată că este nevoie urgent ca această procedură să înceapă.

Potrivit acestuia, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă concursurile se derulează pentru 37 de posturi de conducere la nivel central şi judeţean.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button