ARHIVA B365

Mii de profesori au protestat în Capitală. Scandări la Cotroceni: „Huo pentru dom’ profesor!” UPDATE

UPDATE 14.40 Mitingul sindicaliştilor din educaţie s-a încheiat, după ce o delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, cărora le-au transmis nemulţumirile lor, inclusiv faptul că vor o ordonantă prin care să se aplice corecţii salariale în august 2016 şi în ianuarie 2017, nu în decembrie 2017, asa cum a propus Guvernul. De asemenea, au solicitat o întâlnire cu şeful statului, reproşând că în aproape doi ani acesta nu s-a întâlnit cu ei.

UPDATE 14.30 Sindicaliştii din învăţământ care participă la marşul din Capitală au început să huiduie când au ajuns în zona Palatului Cotroceni, deranjaţi de numărul mare de jandarmi care păzeau intrările, tonul fiind dat de un protestatar care a strigat „Huo pentru dom’ profesor!”, ceilalţi protestatari scandând „Dom’ profesor, nu uita, a sosit şi ziua ta” şi „Demisia”, relatează news.ro

Numărul angajaţilor din învăţământ care participă la marşul din Capitală a ajuns la aproape 9.000, după ce pe traseu s-au alăturat şi alţi protestatari.

La intrarea în Piaţa Leu au început să cânte „Deşteaptă-te, române”, apoi au scandat „Dom’ professor, nu uita, a sosit şi ziua ta!” şi „Demisia!”

UPDATE 13.50  Senatorul ALDE Cristiana Anghel a fost alungată de profesorii care mergeau în marş către Palatul Cotroceni, după ce parlamentarul a mers în mijlocul protestatarilor pentru a sta de vorbă cu aceştia

Senatorul ALDE Cristiana Anghel a încercat să stea de vorbă cu profesorii care au ieşit, miercuri, în stradă. Dascălii i-au cerut parlamentarului să plece şi să îi lase să îşi continue protestul, relatează Mediafax.

UPDATE 12.20 Protestatarii au plecat în marş spre Palatul Cotroceni. Timp de o oră, aceştia au protestat în faţa Palatului Victoria.

Din cauza marşului, sunt restricţii de circulaţie până la ora 14.00 pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei –Str. Ştirbei Vodă – Splaiul Independenţei – Str. Constantin Noica – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Complex Politehnică, traseu pe care îl parcurg protestatarii.

UPDATE 11.20 Mitingul profesorilor în Piaţa Victoriei a început. Sute de persoane au venit la acţiunea de protest din faţa Guvernului.

LIVE VIDEO: www.privesc.eu

Sindicatele din Educație au fost luni la negocieri cu reprezentanții Ministerului Muncii, după ce sâmbătă au refuzat propunerea unei creșteri salariale, în medie, cu 5% de la 1 ianuarie 2017, iar săptămâna trecută au declinat propunerea premierului Dacian Cioloș, respectiv creșterea salariilor, în medie, cu 10% de la 1 august 2017.

Liderii de sindicat au cerut membrilor Guvernului ca Ordonanța privind salarizarea în sectorul public să se aplice nediscriminatoriu de la 1 august 2016, cel târziu 1 ianuarie 2017, la fel ca la Sănătate, și au subliniat că nu vor accepta o diferență de un an în aplicarea acestui act normativ, scrie romaniatv.net.

15.000 de salariați din învățământ vor porni, pe 1 iunie, într-un marș de protest din fața Guvernului României către Palatul Cotroceni, începând cu ora 11,00.

TRASEE RATB MODIFICATE, miercuri, 1 iunie

Începând cu data de 01.06.2016, liniile 125 și 220 vor funcționa pe trasee modificate, astfel:
Linia 125 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Peco Silflor Move” şi intersecţia Bd. Metalurgiei/Drumul Dealul Bisericii/Drumul Dealul Bradului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, comun cu linia 312, pe Drumul Dealul Bradului, până la terminalul ,,Piaţa de Gros”.
Linia 220 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul ,,Piaţa Rahova” şi intersecţia Bd. Metalurgiei/Drumul Dealul Bisericii/Drumul Dealul Bradului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, comun cu linia 232, pe Drumul Dealul Bisericii, până la terminalul ,,Platforma Arcade Berceni”.

RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE MIERCURI, 1 IUNIE 2016

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, între orele 11,00 — 12,30, va avea loc mitingul în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea bd. Aviatorilor — Parcul Kiseleff — Calea Victoriei — prelungirea bd. Iancu de Hunedoara.

De asemenea, între orele 12,30 — 14,00, se va desfășura marșul pe traseul Piața Victoriei — str. Buzești — str. Berzei — str. Știrbei Vodă — Splaiul Independenței — str. Constantin Noica — șos. Cotroceni — bd. Iuliu Maniu — Complex Politehnică.

Pentru buna desfășurare a manifestației, începând cu ora 9,00, se va restricționa traficul rutier pe șos. Kiseleff, între str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei.

Circulația în Piața Victoriei va fi resistematizată prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului, între bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu.

Se va restricționa traficul pe sensul de circulație din Piața Victoriei, relația str. Buzești — bd. Nicolae Titulescu către Calea Victoriei, respectiv către bd. Lascăr Catargiu (restricția se va menține până la finalizarea activității). Pe str. Paris traficul va fi direcționat doar către bd. Aviatorilor, iar pe breteaua Iancu de Hunedoara — doar către bd. Aviatorilor.

Începând cu ora 12,30 se va restricționa gradual traficul rutier de pe traseul de deplasare a marșului, precum și pe străzile care acced în acestea.

Polițiștii recomandă următoarele rute alternative: Piața Presei Libere — bd. Kiseleff — Piața Arcul de Triumf — Piața Charles de Gaulle — Calea Dorobanților — șos. Ștefan cel Mare; Piața Presei Libere — Piața Montreal — bd. Mărăști — bd. Ion Mihalache — Piața Victoriei.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă în această perioadă și să respecte semnalele agenților de poliție rutieră și ale poliției locale, precum și să folosească rutele ocolitoare. Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate și semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare și să nu staționeze pe partea carosabilă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button