ARHIVA B365

143 de percheziţii, în Bucureşti, Suceava, Constanţa şi Botoşani

Printre persoanele cercetate se află şi un jandarm din Suceava, un poliţist din Siret şi un consilier local din Grămâşti, anunţă Mediafax, citat de Realitatea.net. Potrivit anchetatorilor, persoanele sunt implicate în contrabandă cu ţigări, iar marfa a fost ascunsă în Republica Moldova, Ucraina şi România.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava efectuează un percheziţiile domiciliare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat transnaţional, constituit din cetăţeni români şi ucraineni, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

Conform DIICOT, cercetările vizează 167 de învinuiţi, în sarcina cărora se reţine că au introdus ilegal pe teritoriul României, peste frontiera verde sau prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret, cantităţi însemnate de ţigarete provenind din Republica Moldova şi Ucraina.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava urmează vor fi duse 180 de persoane în vederea audierii şi luării măsurilor legale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button