14.500 de euro locul de parcare în noua parcare de 500 de locuri din Pantelimon

de:
09 aug. 2019
0 Afișari
14.500 de euro locul de parcare în noua parcare de 500 de locuri din Pantelimon

Primăria Capitalei a anunțat miercuri că a fost semnat contractul pentru execuția parcării supraterane park&ride de 500 de locuri la intersecția Pantelimon-Vergului, valoarea investiției fiind de aproximativ 21 milioane de euro, iar lucrările vor fi gata în 12 luni. La un calcul simplu, reiese un cost de 42.000 de euro pentru un loc de parcare, cam cât o garsonieră, iar informația a făcut ocolul rețelelor de socializare, prețul fiind unul uriaș.

Ulterior, reprezentanții Primăriei Capitalei au revenit și au explicat că acestea nu sunt doar costurile parcării, ci se va face tot nodul intermodal cu bucla întoarcere tramvai, peroane, sală așteptare, zona food, zona maxi taxi, culoar pana la viitoarea stație de metrou și pasaj pietonal care va înlocui trecerile de pietoni. În plus, cu acești bani se va construi și o parcare subterană de 171 de locuri în zona școlii 46.

HotNews.ro a cerut detaliat cât costă un loc de parcare și care sunt sumele plătite pentru fiecare element din proiect.

Potrivit informațiilor furnizate de Marius Coaje, consilierul primarului Gabriela Firea pe probleme de infrastructură, municipalitatea plătește 68.821 lei / loc la parcarea supraterană de la intersecția Pantelimon-Vergului și 77.319 lei / loc la parcarea subterană lângă Școala 46.

„Costurile pe loc sunt mai mari deoarece ISU a cerut prin aviz desfumare la ambele parcări și sisteme de ventilație de tip jetfan și tubulatură de extracție în exterior cu filtre împotriva noxelor”, a explicat Marius Coaje.

Detalii pe Hotnews. 

Cookies