ARHIVA B365

132.000 de euro pentru refacerea unor opere de artă din Capitală

Lucrările vizate de Administraţia Monumentelor presupun transpunerea în material definitiv a Aleii Cariatidelor, reconstituirea ansamblului monumental Grota şi supraînălţarea Fântânii George Gr. Cantacuzino- 1870.

Aleea Cariatidelor a fost realizată de Constantin Baraschi în 1939 şi este amplasată în Parcul Herăstrău. Este un grup statuar format din 20 statui din piatră artificială, amplasate câte 10 pe fiecare parte a aleii. Cariatidele reprezintă ţărănci din Muscel şi Mehedinţi, cu ulcioare pe cap, diferenţiate după poziţia mâinilor. Pe cele două pile de zidărie din partea sudică a ansamblului sunt plasate două steme ale Municipiului Bucureşti, realizate în bronz – cea de la 1879 şi cea actuală.

Grupul statuar Grota este compus din trei statui. Două dintre acestea, Gigantul 1 şi Gigantul 2, realizate de Frederic Storck în 1906, sunt amplasate în Parcul Carol I. A treia statuie, Nimfa adormită, este creaţia lui Filip Marin şi se află acum în Parcul Herăstrău, după ce, iniţial, a fost lângă cele din Parcul Carol I. Administraţia Monumentelor vrea reunirea celor trei statui pe un amplasament în Parcul Carol I.

Fântâna George Gr. Cantacuzino este amplasată tot în Parcul Carol I. Realizată în 1870 de arhitectul Freinwald şi sculptorul Karl Storck, fântâna este o construcţie monumentală (inălţime 7,50 metri la nivelul bazinului) din piatră, în formă de arc, decorată cu elemente de baroc occidental şi ornamente autohtone de origine bizantină. La baza monumentului se află un bazinet în formă de scoică şi un bazin larg semicircular de piatră.

Ofertele pentru realizarea studiilor de fezabilitate pot fi depuse la sediul Administraţiei Monumentelor, până la data de 6 decembrie 2010.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button