FIT CITY

13 creşe noi vor primi 780 de copii, în Capitală

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a lansat, vineri, un program social prin care în Bucureşti vor fi construite 13 creşe, în care vor putea fi primiţi 780 de copii.

Prima creşă va fi construită pe Bd. Basarabia.

„Conform statisticilor, la 1 iulie 2009, la nivelul Capitalei erau înregistraţi peste 300.000 de copii, dintre care 100.000 aveau până în 4 ani, şi doar 17 creşe în sistem public. Astfel, este clar că vorbim de un deficit de locuri în instituţiile de acest gen. De aceea, ne-am propus înfiinţarea a 780 de locuri pentru această categorie de vârstă, în cadrul a 13 creşe. Mai mult, vom înfiinta şi două unităţi mobile pentru suport în creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor mici”, spune edilul-şef al Capitalei.

Proiectul este derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button