ȘTIRI

Percheziții la suspecți de evaziune fiscală și spălare de bani. Printre ei, fiul unui fost judecător

Conform Evz.ro, printre ei se află şi fiul unui fost judecător. Persoanele reţinute vor fi duse la audieri. Prejudiciul se ridică la peste 14 milioane de lei.

Conform unui comunicat remis B365.ro, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Cluj au declanşat două acţiuni simultane vizând destructurarea unor grupări infracţionale, specializate în săvârşirea de infracţiuni din sfera macro-criminalităţii economico – financiare.

În acest sens, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de 11 învinuiţi, suspectaţi că au constituit, pe raza Municipiului Bucureşti, un grup de criminalitate organizată specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare, în urma derulării unor operaţiuni de achiziţii intracomunitare de bunuri (materiale de construcţii), urmate de vânzarea acestora pe teritoriul naţional, după următorul mecanism:

Membrii grupului infracţional organizat au înregistrat operaţiuni nereale în evidenţele contabile ale unui număr de 18 societăţi comerciale pe care le controlau, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv diminuarea cuantumului TVA de plată.

O primă categorie de societăţi au fost utilizate în calitate de client intracomunitar ( au realizat achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii – fier beton) respectiv furnizor naţional.

O a doua categorie de societăţi comerciale au fost utilizate pentru crearea de circuite financiare fictive, respectiv derularea de operaţiuni fictive, în scopul evidenţierii în actele contabile ale societăţii care realizează achiziţii intracomunitare de cheltuieli nereale, diminuând astfel cuantumul TVA colectată.

O a treia categorie de societăţi comerciale, adevărate „fabrici de facturi” au fost utilizate pentru a emite facturi fictive care să permită societăţilor din primele două categorii să dispună transferul unor sume de bani în contul acestora, sume de bani retrase în numerar de către membrii grupării.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat, prin eludarea plăţii TVA, este estimat la suma de aproximativ 4.000.000 Euro.

Din cercetările efectuate în cauză de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj se conturează suspiciunea rezonabilă că, prin intermediul unei societăţi comerciale care administrează mai multe parcuri auto de pe raza judeţelor Cluj şi Braşov, un număr de alţi 5 învinuiţi au desfăşurat activităţi de comercializare autoturisme, prin livrări intracomunitare fictive către societăţi comerciale din Ungaria, urmate de revânzarea autoturismelor către persoane fizice şi juridice române.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat, prin eludarea plăţii TVA, este estimat la suma de 550.000 Euro.

Procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează un număr de 64 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti, Cluj – Napoca, Oradea şi a judeţelor Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Suceava şi Teleorman, la locuinţele învinuiţilor şi la sediile unor societăţi de leasing.

Procurorii D.I.I.C.O.T. vor proceda la audierea unui număr de 55 de persoane şi vor dispune măsurilor legale faţă de învinuiţi după finalizarea audierilor.

Acţiunile sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR – DCCO, BCCO – Cluj şi cu sprijinul BCCO Bucureşti şi Oradea.

Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Facem precizarea că faptele învinuiţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button