Cam acum o lună, într-o fabuloasă seară de sâmbătă, am mers la teatru. Sunt prieten cu Aida Economu de când avea părul creț. Fraza anterioară, realizez acum, ar merge ca titlu de piesă de teatru. Aida și Mihaela Velicu sunt protagonistele piesei de teatru la care am fost, iar Aida m-a invitat să văd piesa.
Partea proastă a fost că în respectiva seară eu aveam starea aia pe care o cunoaștem cu toții, de femeie la ciclu fără să fii la ciclu. Starea aia când simți că te parcurge o nemulțumire pentru că așa vrei tu și, prin urmare, decizi să îți pută tot. Mă gândeam că ce rahat m-o fi apucat pe mine să zic că mă duc, în loc să stau dreacu’ liniștit acasă și să petrec cel puțin o oră până găsesc un film pe Netflix, HBO GO sau Amazon.
Ploua mărut, iar fiecare picătură de ploaie cădea pe pământ râzând de mine că am ieșit ca proasta din casă, pe o vreme ca aia, să mă culturalizez. Am mai și călcat într-o baltă când am traversat Batiștei pe la Tudor Arghezi, ceea ce mi-a confirmat că luasem o decizie greșită să ies din casă, mai ales că aveam în picioare o pereche de vanși noi. Eram super ciufut și i-am și zis lui A care mă acompania: “Și ce căcat îi spun eu Aidei dacă nu îmi place?”.
Dar mi-a plăcut. Mult. Foarte mult. Piesa începe în forță, cu un monolog al Aidei, ceea ce m-a dus direct într-o zonă de deznădeje în care mi-am zis: “Aaaa, plua mea, e piesă de aia în care se urlă și se vorbește teatral!”. Cum nu se putea mai greșită a fost această impresie, pentru că piesa a curs cu o naturalețe excepțională. N-am mai văzut demult un joc atât de natural, de fluent, de omenesc. La fel e și textul. La fel scenografia. La fel regia. Principala calitate a acestei piese e că sărbătorește greutățile vieții. Sărbătorește și bucuriile ei. Și la fel ar fi frumos să facem și noi. Să sărbătorim până uităm să fim la ciclu că așa vrem noi.
Când devine simplitatea o doamnă
Cea de-a doua calitate a acestei piese este simplitatea, iar simplitatea e o doamnă care, atunci când se plimbă pe Magheru, toate complicațiile întorc capul după ea. Piesa e o dramă la care ai posibilitatea să râzi de multe ori, calitate pe care, din fericire, o are și viața atâta timp cât tu vrei să fii la ciclu. Când tu decizi că viața e, de fapt o comedie, calitatea devine permanentă și ajungi la menopauza dramei. Doamne ajută. Piesa se numește “Extraordinară viață”, se joacă și pe 11 și pe 12 ianuarie la TNB și v-o recomand pentru că mie mi-a trecut ciclul după ce am văzut-o. Nu de tot. O să-mi mai vină, dar măcar am înțeles că sunt prost să nu mă bucur de viață. Am ieșit de la piesă, așadar, mult mai bucuros de viață și i-am și zis Aidei: “Bă, îmi pare rău că n-am dat bani pe bilet!”. Poate mergeți să vă bucurați puțin și dumneavoastră la drama asta.
Acum, cele 11 evenimente datorită cărora viața va fi extraordinară în 2022
Viața, în ciuda tuturor aparențelor, prezintă un real interes. Mai ales în direcția bucuriei și îmi face o deosebită plăcere să vă enumăr câteva dintre motivele pentru care viața va fi extraordinară și în 2022.
- Nu suntem toată viața la ciclu. Dacă ar fi așa, toate șoselele ar fi roșii. Omul, însă, are de la natură capacitatea de a se simți bine după ce se simte prost. Cum spunea marele poet românt, domnul Gheorghe Hagi, “Viața e frumoasă, dar merită trăită!”. 2022 va fi superb pentru că vom fi proști o vreme și apoi ne vom aminti să nu mai fim.
- În cei 42 de viață de până acum am învățat să mă uit la un ou și să știu exact cât să-l las în apă clocotită, astfel încât gălbenușul să-i rămână moale. Bine, cei mai răuți dintre dumneavoastră veți spune: “Da mă, ești gay, e normal să te pricepi la ouă!”. Să știți că nu e chiar un criteriu. Și, când oul e gata, pun pe el un pic de sare și înmoi în zeamă cu pâine proaspătă. Dacă fericirea mea ar fi o femeie, mi s-ar umezi în gură și ar ajunge și la orgasm în urma acestei combinații extraordinare și la îndemâna tuturor. 2022 va fi mișto pentru că vom mânca ouă moi.
- Am unele momente în care mintea mea, brusc și de nicăieri, cântă pe nepusă masă “Shakira, Shakira”. Așa, din neantul gândirii, indiferent dacă sunt la un priveghi sau intru la duș, aud în cap “Shakira, Shakira” pe ritmul din “Hips Don’t Lie”. Pentru mine, muzica este cel mai șmecher miracol de-ale lui Dumnezeu în colaborare cu Fiul Lui, Omul. 2022 va fi extraordinar pentru că vom asculta muzică.
- Relațiile dintre oameni devin sănătoase când ai un prieten sau partener alături de care tragi o bășină fără rețineri, iar acest eveniment nu produce supărare sau dramă ci, dimpotrivă, stârnește râsul. 2022 va fi extraordinar pentru că bășinile vor apropia oameni. Vor exista oameni care, în urma unei bășini, se vor privi în ochii lor oglinda sufletului și vor emite chiar păreri apreciative legate de consistența și intensitatea mirosului. Mi-aduc aminte că am fost la un moment dat la un masaj și, la maxim cinci minute după ce a început, m-a trecut o bășină pe care m-am chinuit s-o țin înăuntru toată ora. Horror. Când puteam frumos să mă scuz și să merg până la baie.
- Că tot am ajuns aici, în 2022 viața va fi extraordinară pentru că oamenii se vor masa între ei, iar cei mai mulți dinntre ei nu se vor masa cu mâinile, ci cu vorbele. Și sufletul are nevoie de masaj, iar cuvântul frumos e cea mai bună parte a corpului pentru masat sufletul. Și îmbrățișările funcționează aici.
- 2022 va fi extraordinar pentru că, după iarnă, o să vină prima zi de căldură. Ziua în care nu va mai trebui să îți iei geaca groasă, iar apoi, mai târziu, ziua în care poți să ieși în tricou. Și, în una din zilele astea două sau în amândouă, când vom ieși din casă, iar vântul va adia ca o șoaptă peste creștelele noastre, ne vom da seama că ne putem simți bine doar cu Soarele. Evident, starea asta nu va deveni constantă și continută, că doar nu suntem tâmpiți să ne simțim bine doar cu Soarele, dar tot va fi ceva.
- Dansul va fi și el parte din viața noastră în 2002. Din Australia până în Islanda, din Ferentari până în Pipera, din China până în Argentina, oamenii vor dansa și când vor face asta, mai ales după un șpriț mic sau 300 de whisky, se vor simți bine. Când un om dansează pe Bach, de exemplu, nu mai e deranjat că, în alt loc, un alt om dansează pe Nicolae Guță. Când dansezi ca idiotul nu mai e loc de judecată.
- În 2022 miliarde de animale vor linge miliarde de oameni care pentru cel puțin o clipă, aceea a primei limbi, vor uita de probleme și, astfel, vor fi miliarde de clipe fără probleme. Se va linge atât de mult și în 2022, atât de către animale, cât și de către oameni, încât, unii dintre noi, se vor mulțumi cu limbile în locul cuvintelor. Limbile vor face din 2022 un an mai bun.
- Soarele va răsări și va apune de nici mai mult, nici mai puțin 365 de ori, ceea ce înseamnă un maxim relativ 2.920.000.000.000 de momente de bucurie individuală. Aproape trei trilioane de momente de bucurie doar dacă ne uităm pe cer. Evident, vor mai fi și nori, dar seninul nu e atât de spectaculos ca norii la apus sau răsărit.
- Se vor naște milioane de copii care vor mâncă ouă moi, se vor băși, vor cânta și vor dansa, vor fi linși de animale și se vor bucura de Soare de-a lungul unei vieți despre care noi, adulții, ar fi frumos să le spunem că e extraordinară, nu grea.
- Iar, în tot acest timp, din Cerul care apune și răsare, Dumnezeu ne va urmări cu nemărginită iubire și excepțională îngăduință, privind doar un viitor al prezentului, în care Fiul Său, Omul va înțelege că Oameni cu Oameni se poate ajuta și înțelege între ei de așa manieră încât viața să fie extraordinară mereu. Tot timpul, nu doar toată veșnicia.
Să aveți un an de Omenie, dragii mei, mai ales că Doamne ajută. Atât. Pup. AddyShor.
Nota B365.ro Și mai e un eveniment care va face viața exatrordinară anul ăsta, al 12-lea: Adi o să fie tot aici și-n 2022.