100 de locuri de parcare de reședință au fost amenajate în Sectorul 1, a anunțat Primăria Sectorului 1. Locuitorii din șapte zone vor beneficia de acestea.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis, pe pagina de Facebook, că la nivelul Capitalei locurile de parcare sunt insuficiente, iar în Sectorul 1 se realizează o acțiune de identificare a unor terenuri care pot fi transformate în parcări:
Știu că pentru mulți bucureșteni locurile de parcare reprezintă o problemă. La nivelul întregii Capitale există un deficit uriaș de locuri de parcare publice sau de reședință. La Sectorul 1 suntem într-o continuă acțiune de identificare a unor terenuri care pot fi transformate în noi locuri de parcare de reședință. Este greu pentru că sunt multe cartiere cu blocuri înghesuite, sunt magazine mari/restaurante care nu au locuri de parcare, și avem nevoie și de spații verzi.
PS1 a anunțat că săptămâna trecută au fost finalizate lucrările de amenajare pentru 100 de locuri de parcare de reședință. Primul lot este disponibil pentru locuitorii din șapte zone, mai exact:
În aceste locuri se aflau zeci de garaje construite ilegal care au fost demolate. În perioada următoare urmează amenajarea altor locuri de parcare de reședință, demolarea construcțiilor ilegale și cadastrarea domeniului public, a mai spus PS1.
Un pasaj suprateran care va lega Șoseaua Nordului și strada Elena Văcărescu va fi construit în Sectorul 1, a anunțat Clotilde Armand. Primarul Sectorului 1 a mai spus că în această zonă s-au construit multe clădiri de birouri și locuințe în ultimii ani.
Clotilde Armand motivează această inițiativă pe seama faptului că această zonă este una în plină dezvoltare, aici fiind ridicate o mulțime de clădiri de birouri și locuințe în ultimii ani.
La ore de vârf, traficul este un adevărat coșmar. Soluția noastră este de a lega cele două artere cu un pasaj, pentru a crește mobilitatea urbană și a fluidiza traficul.
Acest pasaj suprateran va face parte din inelul median de circulaţie în zona de nord a Capitalei şi presupune amenajarea carosabilului de circulaţie, trotuare, iluminat public, precum şi devierea/relocarea reţelelor de utilităţi.
Consiliul Local Sector 1 a aprobat în ședința din data de 26 iulie 2023 o hotărâre prin care cere CGMB să îi ofere spre administrare cele două artere: Şoseaua Nordului şi Strada Elena Văcărescu, pentru ridicarea pasajului suprateran între ele.
În prezent atât Șoseaua Nordului, cât și strada Elena Văcărescu se află în administrarea Consiliului General al Municipiului București, prin Administrația Străzilor. Finanțarea lucrărilor de construire a pasajului suprateran vrem să o facem din fonduri de la bugetul local al Sectorului 1 și/sau din alte fonduri legal constituite.
Te-ar mai putea interesa și: