CONTRIBUTORSHUFFLIBERTATEANICE TO MEET YOU

10 lucruri pe care să le faci în București după (auch!) alegeri

Au trecut alegerile parlamentare, eveniment care, pentru cine și-a petrecut aceste ultime zile pe internet, pare că au fost singurul lucru care s-a întâmplat în Univers. Odată cu publicarea rezultatelor exit-poll, Facebook-ul a luat-o razna, declarându-se, încă o dată, ȘOCAT și dezamăgit de prezența conțăranilor la vot, de opțiunile electorale ale acestora și, în general, de viață.

Părerile au curs pe internet invers proporțional cu agentul termic din calorifere, la finalul zilei lumea fiind mulțumită că a bombănit într-un cor absurd. (PRO TIP: când vă vine să mai postați mesaje furibunde pe internet, priviți-vă puțin din afară și imaginați-vă cum arătați butonând nervos, în vârful canapelei – sau acolo unde și Împăratul merge singur –  pe întuneric, la lumina telefonului mobil, cocoșați și cu fața căzută).

Când am văzut rezultatele, m-a umflat râsul. După încă o tură de alegeri, unii simțim nevoia să ne clătim mințile obosite cu ceva relaxant, fiindcă nu mai rezistăm să vedem hipsteri rostogolindu-se pe Facebook. 

Există viață după alegeri (bine, exista și în timpul :-P). Mici dovezi:

Deși avem nevoie și de alte lucruri în afară de politică zilele astea (știti că mai există și altceva, nu? cine ar fi crezut?), e foarte greu sa găsești activitate, fiindcă:

  1. afară e frig
  2. în casă e frig
  3. la petreceri în oraș nu e voie
  4. la restaurant nu e voie
  5. în general, nimic nu e voie, spre mulțumirea celor care oricum nici înainte nu aveau o viață în afară de casă-muncă și se bucură că, într-o mare măsură, au reușit să ne impună și nouă stilul lor de a trăi
Afară e frig, în casă e frig, la petreceri în oraș nu ai voie, la restaurant nu ai voie. În general, nimic nu ai voie

Cu toate acestea, vă pot ajuta cu niște sfaturi experte de blondă care se descurcă în orice condiții. Iată ce puteți face.

  1. Sex. Știu că este pandemie, dar vă descurcați cum puteți. Vă sunați foștii, aia e, se face derogare în 2020 și se șterge de la catastif, ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată. Mergeți înainte cu ochii închiși și vă rugați să nu fie ciudat.
  2. Cumpărați vin. Mai ales dacă ați ascultat ce am zis la punctul anterior și v-ați sunat fostul/fosta și acum vă întrebați „ce cristoșii mă-sii a fost în capul meu”. PS: Folosiți ACUM cuvântul ‘cristoși’ în contexte umoristice și de pamflet, pentru că dacă vine partidul acela nou în parlament, cine știe cât mai avem voie să folosim cuvinte bisericești în astfel de situații.
  3. Mergeți și luați-vă prăjituri. Există foarte puține probleme de viață care nu pot fi rezolvate cu o prăjitură și, de multe ori, ceea ce credem că e o criză existențială, e în realitate doar o criză de zahăr. Așadar, faceți o vizită la: French Revolution, Pain Plaisir, Mara Mura, Pastel Magic Cakes (ceva nou și superb prin Floreasca), Zexe Braserie, Coana Mare pentru savarine și rulada cu ciocolată albă și caise (aici e important să întrebați care prăjituri au frișcă naturală, că uneori o mai iau razna băieții), Casa Lică de pe Decebal pentru Medovik, brutăria Companion și mai păstrez și pentru altă dată,
  4. Luați-vă haine noi. Știu că e foarte politically incorrect să recomand asta (‘dar nu e sustenabil, vor spune hipsterii, după ce au luat o pauză din outrage-ul de grup de pe internet), dar hainele frumoase sunt despre bucuria de a trăi și ce oare e mai important decât asta? Nu mă pot gândi la altceva. Și e frumos să arăți bine.
  5. Mergeți la Pickles, acest local nou deschis cu murături prăjite, un preparat pe care recomand oricui să îl încerce cel puțin o dată în viață. Mulți ani am crezut că murăturile prăjite sunt de inspirație americană, dar se pare că rupeau tigăile din Oltenia în tot acest timp.
  6. Din nou încă ceva de la mine SPECIAL pentru consătenii care nu au căldură – ca să vă încălziți casa, puteți da foc în mijlocul sufrageriei tututor pliantelor electorale primite în ultimele săptămâni, în timp ce vă uitați la ultimul sezon din The Crown și aveți apel în așteptare la Compania Termoenergetica, înconjurați de prăjiturile menționate mai sus.
  7. Dacă nimic din cele de mai sus nu a funcționat, vizionați filmul Last Christmas, cu Emilia Clarke și Emma Thompson, o poveste siropoasă și deloc intelectuală de Crăciun. E creată pe muzica Wham & George Michael, iar la final, mama dragonilor (care în film e o blondă zăpăcită și egoistă, cu o pasiune deoserbită pentru alcool) cântă cu o voce absolut superbă, care sigur o să vă deturneze atenția de la telenovela electorală.

Sper că această listă să fi fost de ajutor maxim și, ca de obicei, aștept recomandări de prăjituri și de la voi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button