10 locuri inedite din București unde să petreceți Sfântul Valentin. Recomand punctul 10, eu acolo mă simt cel mai bine

12 feb. 2021
3208 Afișari
10 locuri inedite din București unde să petreceți Sfântul Valentin. Recomand punctul 10, eu acolo mă simt cel mai bine

Duminica aceasta planeta celebrează dragostea, amorul, iubirea, cel mai ales sentiment care există pe lume. Atât de ales că, de cele mai multe ori, nu știm ce alegem. Cu toții vrem să ne surprindem partenerul (cei care au) în cele mai felurite chipuri și nici că se putea găsi cineva mai potrivit decât mine, un june de 41 de ani, care nu mai are o relație de câțiva ani, să vă recomande cele mai inedite locuri în care să petreceți ziua iubirii.

În oricare dintre locurile următoare, evident, nu se recomandă intractul în contact cu persoane necunoscute, în ideea de distanțare socială.

  1. Cofetăria Capșa

Niciun lucru pe care îl putem băga în gură în public nu duce cu gândul la iubire așa cum o face “ceva dulce”. Deschisă din 1852, Cofetăria Capșa, oferă tuturor clienților șansa de a mesteca zahăr și tradiție în același timp. Tot în 1852 s-a născut și domnul Ion Luca Caragiale și sunt șanse ca dulciurile de aici să-l fi binedispus de așa manieră încât domnia sa să fi putut scrie comedie la calitatea la care a făcut-o. Diabeticii, evident, sunt rugați să opteze pentru una dintre sugestiile de la punctele ce urmează. Legenda spune că, dacă îți duci partnerul la Capșa de Sfântul Valentin, timp de 479 de zile acesta te va privi ca pe cea mai oacheșă savarină care a existat vreodată.

2. Institutul Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”

Dragostea și bolile infecțiose merg mână în mână de când a început omul să se iubească. O vizită aici de Sfântul Valentin nu va face decât să vă sporească recunoștința că vă aflați de partea fericită a gardului institutului. Nu e neapărat să aveți o rudă internată ca să mergeți până acolo. O poză sau un checkin se recomandă doar celor cu umor.

Datinile străbune spun că, Sfântul Valentin petrecut aici, îi apropie pe parteneri și îi face să își dorească să petreacă mai mult timp exclusiv unul alături de celălalt, pentru cel puțin patru luni. Apoi, oricum, vine vara, și știm cu toții că, atunci când vedem piele pe străzi, bolile cu transmisie cad în plan secundar.

3. Intercontinental

Orice ar zice lumea, e frumos să duci fata la hotel. Intercontinetalul este landmark pentru București și, în plus, aici se poate ajunge cu metroul, Bucureștiul fiind și singurul oraș din România în care poți ajunge undeva cu metroul, de unde și factorul inedit al excursiei. Vă rog să remarcați că nu am recomandat și cazarea, pentru a-i lua în calcul și pe cei cu buget redus. Aceștia sunt rugați să privească hotelul din exterior și să își amintească faptul că frumusețea să în ochii privitorului. Legenda spune că, dacă mergi la Inter pe 14 februarie, sunt șanse foarte mari să te întorci acasă, pentru că, evident, nimeni nu vine la hotel ca să rămână toată viața. Mai puțin cei care mor la hotel, dar recomandarea asta aș păstra-o pentru Sâmbăta Morților.

4. Cișmigiu

Tot pentru săraci sau pentru săracii care pozează în romantici este și acest punct. Dacă toți ați ajuns până la Inter, coborâți frumos pe Regina Elisabeta, bulevardul, nu regina înseși, până la Cișmigiu. Cișmigiul este un loc impecabil pentru dat la rațe. Nu știu dacă sunt acum rațe acolo, dar, așa cum am mai spus, important este să dăruiești. Pentru persoanele care nu au ieșit din casă în ultima perioadă, pe timp de iarnă copacii nu au frunze, deci sunt ceva șanse ca locul să pară ușor steril, dar sunt convins că dragostea voastră va umple locul. Legenda spune că 14 februarie petrecut aici le oferă îndrăgostiților oportunitatea de a contempla ideea că ar fi putut să găsească ceva mai bun, atât din punct de vedere al locului, cât și al partenerului.

5. Șaormerie

Multora li se va părea foarte inedită această recomandare. Acest punct vine, mai ales, în sprijinul celor care slujesc unor iubiri platonice și care nu vor să bage în partenerii lor altceva decât o șaorma. Să fim serioși acum, după ce bagi în tine sau în partener o șaorma, cheful de tandrețe scade destul de mult. În plus, mi-aduc aminte că, acum ceva ani, a circulat o știre care susținea că în sosurile din șaormerii a fost descoperit lichid seminal. Leggătura dintre spermă și iubire nu are nevoie de nicio explicție, vă dați seama. Legenda spune că celebrarea zilei iubirii într-o astfel de locantă, scade destul de puternic șansele ca altcineva să pună ochii pe partenerul dumneavoastră, mai ales dacă șaorma conține usturoi. Nu mai vorbesc de moroi…

6. Cimitirul Bellu

S-a murit mult din dragoste și o să se mai moară. Dragostea și moartea sunt prietene foarte bune. Gândiți-vă nu numai la Romeo și Julieta care au murit deși s-au iubit reciproc, dar și la cei a căror dragoste nu a fost împărtășită. Dar, despre împărtășanie, la punctul următor. Legenda spune că persoanele care vin să petreacă aici Sfântul Valentin nu au fost înhumate încă. Ca viziune subiectivă, cred că, dintre toate legendele, pe asta aș crede-o.

7. Catedrala Mântuirii Neamului

Am ales acest viitor obiectiv turistic și religios, tocmai pentru că nu este terminat, pentru a-l pune în contrapunct cu faptul că dragostea este infintă. Bine, unele iubiri mor prea repede, altlele nici nu se nasc, dar iubirea, în sine, ca și concept, nu se termină nicicând. În plus, partenerii se pot folosi de dimensiunea catedralei pentru a evidenția dimensiunea dragostei. Sunt convis că “te iubesc mai imens decât CMM” va deveni o zicală destul de recurentă nu doar pentru bucureșteni. Legenda spune că cei care vin aici de Sfântul Valentin au șanse mari.

8. Podul Jilava

Am pus această sugestie doar pentru că nu am fost niciodată și i-aș ruga pe cei care merg să îmi povestească și mie cum e. Mersi.

9. Spitalul Clinic de Psihiatrie “Profesor Doctor Alexandru Obregia”

Dragostea înnebunește de multe ori, prin urmare găsesc că sunt destul de multe iubiri care ajung la Numărul 9 în loc de starea civilă. De multe ori confundăm obsesiile, nevoia acută de companie sau singurătea cu dragostea, iar asta ne poate duce într-o vizită prelungită la o astfel de instituție. Legenda spune, dacă ajungeți aici ca și cuplu, înseamnă că v-ați găsit! Că gata, cautarea a luat sfârșit pentru voi, sunteți făcuți unul pentru altul, nu unul pentru toți!

10. Locul preferat despre care vă vorbeam din start

E destul de frig afară. Nu prea îți vine să ieși. Ninge. Fulgii de nea dansează liberi de orice coregrafie în aer, fără să își caute sufletul pereche, pentru că ei se simt întregi, pentru că ei știu că împreună, nu doar doi câte doi, sunt parte dintr-un spectacol care ne bucură pe noi, oamenii, indiferent dacă ne-am găsit sau nu pe cineva. Indiferent dacă iubim sau nu pe cineva, indiferent dacă ne iubim sau nu pe noi însine, fulgii de nea ne fac să privim pe fereastră și să uităm o secundă sau mai mult să căutăm dragostea în afara noastră. Muzica se vede așa frumos în dansul fulgilor și, ălături de ei, plutim și noi într-un dus-întors continuu dinspre un Cer și înspre un pâmânt care se numesc împreună suflet. Afară e frig, înauntru e cald. Și, pentru mine, punctul acesta e cel mai important. Indiferent că sunteți în București sau în pe Venus, duceți-vă puțin, nu doar de Sfântul Valentin, partenerul în sufletul dumneavostră frumos. Luați-vă partenerul în suflet și dansați-l acolo ca pe un fulg de nea care nu se topește niciodată pentru că îl iubiți. “Iarna” nu vine peste suflete decât dacă o lăsăm noi și poate că sărbătoarea asta e iubirii e pusă iarnă ca să ne fie mai ușor să vedem că iubirea ne încălzește oricând. Să vă iubiți frumos, că singurul timp care nu se termină niciodată e cel alocat iubirii.

Nota b365.ro: Adrian Teleșpan are mai multe recomandări, sfaturi & înțelepciuni 😉 Am pus doar câteva aici:

Cookies