10 focuri de armă pentru a opri hoţul unui taxi din Capitală

de:
29 mart. 2011
1 Afișari
10 focuri de armă pentru a opri hoţul unui taxi din Capitală

Totul a început după ce cetăţeanul bulgar s-a urcat într-un taxi şi i-a cerut şoferului să-l ducă la spital, apoi s-a răzgândit şi a cerut la farmacie. Taximetristului i s-a părut suspect clientul şi a oprit imediat într-o staţie taxi. Atunci pasagerul l-a ameninţat cu un cuţit.

„Şi când mi-a spus dă-i drumul a arătat aşa cutitul, a arătat prima oara lama”, a povestit taximetristul, citat de realitatea.net.

Ameninţat, taximetristul a sărit din maşină şi a sunat la 112. Poliţiştii au plecat imediat pe urmele fugarului.

„A fost identificat în Bucureştii Noi. Efectivele de agenţi de poliţie rutieră au făcut semnal de oprire. Acesta a refuzat să oprească. Ulterior s-a folosit armamentul din dotare”, a declarat comisarul şef Ştefan Manolache, Brigada Poliţiei Rutiere Ilfov.

Cele peste 10 focuri de avertisment trase de poliţişti nu l-au speriat însă pe hoţ. Aceasta a continuat să acceleraze, iar la intrarea în localitatea Mogoşoaia a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un gard. În urma accidentului, bărbatul s-a rănit şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Cookies