ARHIVA B365

10 dosare penale întocmite în cazul ţeparilor din turism

În perioada noiembrie 2011 – septembrie 2012, circa 90 de persoane au formulat plângeri penale împotriva a opt agenţii de turism din Sectorul 1 pentru înşelăciune.

La încheierea contractelor de prestări servicii turistice, păgubiţii au achitat sume cuprinse între 400 euro – 1.800 euro pentru sejururi în Spania, Turcia, Franţa, Italia, Portugalia, iar la termenul stabilit în contract, pentru a se efectua plecarea către destinaţiile solicitate, au fost amânaţi în mod repetat şi nejustificat pentru ca în final excursia planificată şi plătită în avans să nu se mai efectueze. De asemenea, o parte dintre părţile vătămate au ajuns la destinaţie, unde au constatat că sejururile lor achiziţionate nu au fost achitate de către unele agenţii de turism din România, informează Poliţia Capitalei.

Marţi, agenţii din cadrul Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul inspectorilor din Ministerul Dezvoltarii şi Turismului – Direcţia Control şi Autorizare în turism, au organizat şi efectuat o acţiune, vizând 10 agenţii de turism care îşi desfasoară activitatea pe raza Sectorului 1, o parte din acestea fiind cele vizate ca urmare a plângerilor penale înregistrate.

În urma controalelor au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.500 lei. De asemenea, au fost constatate cinci infracţiuni de evaziune fiscală, prejudiciul fiind în cuantum de 76.000 lei.

Totodată, s-a retras licenţa de turism a uneia dintre societăţi, aceasta funcţionând fără licenţă valabilă. În prezent, administratorul societăţii este cercetat de oamenii legii pentru evaziune fiscală pentru că, în perioada ianuarie 2012 – iulie 2012, a reţinut şi nu a virat la bugetul consolidat al statului impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă în valoare de 20.000 lei.

Aceleaşi cercetări se efectuează şi faţă de reprezentanţii altor patru agenţii de turism unde au fost constatate infracţiuni.

Prejudiciul estimat este de 70.000 euro, urmare a plângerilor penale, şi 76.000 lei, urmare a verificărilor efectuate cu ocazia acţiunii desfăşurate, acesta nefiind recuperat.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi a infracţiunii de înşelăciune, în 10 dosare penale.

Citeşte şi: Mega țeapă de vacanță, marca Bliss Travel

                 Topul țeparilor din turism. Cum îți recuperezi banii pierduți pe vacanțe fictive


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button