10% din bucureştenii care au vrut să divorţeze s-au răzgândit în faţa notarului

de:
01 iun. 2011
1 Afișari
10% din bucureştenii care au vrut să divorţeze s-au răzgândit în faţa notarului

Pentru desfacerea căsătoriei pe cale administrativă, cuplurile trebuie să depună la Serviciul Stare Civilă Sector 4 un dosar conţinând certificatele de naştere ale soţilor, în copie şi original, certificatul de căsătorie în original, cărţile de identitate în original şi copie, declaraţie autentificată la notar şi taxă de timbru în valoare de 1 leu.

După 30 de zile de la depunerea documentelor necesare şi a declaraţiei prin care notifică intenţia de a divorţa, soţii vor mai completa o declaraţie prin care vor solicita obţinerea divorţului administrativ, în cazul în care nu se răzgândesc între timp. După completarea celei de-a doua declaraţii, în cel mult 15 zile primesc certificatul de divorţ.

Divorţul pe cale administrativă poate fi o opţiune pentru cuplurile care îşi doresc de comun acord desfacerea căsătoriei şi nu au copii minori în întreţinere.

Persoanele care doresc să divorţeze nu mai sunt nevoite să se adreseze instanţelor judecătoreşti începând cu data de 25 decembrie 2010, odată cu intrarea în vigoare a Legii Nr. 202, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.

Cookies