De ce se spune că tot anul va fi aşa cum e ziua de 1 septembrie

de:
01 sept. 2013
1 Afișari
De ce se spune că tot anul va fi aşa cum e ziua de 1 septembrie

Conform volumului Tradiţii şi obiceiuri româneşti, coordonat de editura Flacăra, în ziua de 1 septembrie îl pomenim pe Sfântul Simion Stâlpnicul şi pe mama sa, Marta. În credinţa populară, Simion Stâlpnicul este cel care, stând într-un picior, pe un stâlp înalt, susţine cerul şi pământul.

 

Se crede că el îl duce pe om de la pământ la cer, pe scară, dacă e sărbătorit aşa cum se cuvine. Când nu e destul de sărbătorit de către oameni, Sfântul Simion se răzbună provocând cutremure şi furtuni. Totodată, se crede că, cine va munci în această zi, se va transforma în stâlp de piatră.

Deoarece acest sfânt ţine anul, adică noul an bisericesc, se spune că, aşa cum e ziua lui, va fi tot anul. Astfel, dacă dimineaţa e ploioasă, şi primăvara va fi la fel. Dacă la amiază e frumos, anul întreg va fi unul frumos şi, dacă toată ziua plouă sau e soare, anul va fi ploios, respectiv secetos.

Dacă Sfântul Simion e posomorât, toamna va fi rea şi oamenii nu-şi vor putea strânge recoltele. Dacă va tuna în ziua cu pricina, toamna va fi lungă.

Cookies