1 iulie vine cu noi măsuri de relaxare în sport. Ce condiții trebuie să respecte spectatorii

28 iun. 2021
68 Afișari
1 iulie vine cu noi măsuri de relaxare în sport. Ce condiții trebuie să respecte spectatorii

Sportul românesc se bucură de la 1 iulie de noi măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competițiile sportive, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Tineretului și Sportului.

1 iulie vine cu noi măsuri de relaxare în sport, ca urmare a H.G. nr. 678/24.06.2021, pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Hotărârea Guvernului României a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 628/25.06.2021, Partea I, și urmează să intre în vigoare la data de 1 iulie.

Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfășura, în spații închise sau deschise, cu spectatori în tribune într-un procent de 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Recomandăm și: Certificatul de vaccinare, la un pas de disponibilitate. De unde se descarcă și cum se folosește

Ce condiții trebuie să respecte spectatorii

Potrivit informațiilor oficiale transmise de Ministerul Tineretului și Sportului, participarea la aceste activități este permisă doar pentru:

  • persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului).

Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 cu schemă completă de vaccinare, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile.

Această măsură deschide calea organizării mult mai facile de evenimente la capacitate maximă, fără alte avize sau aprobări, și reprezintă un câștig major pentru sport, sportivi și iubitorii sportului. Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber și în spații închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.

Ministrul Tineretului și Sportului: Ajutați-ne să vă ajutăm!

 „În Guvernul României facem ceea ce ne-am angajat, pentru a reveni la normalitate. Pas cu pas, grație acestor măsuri de relaxare, ne recâștigăm viața de dinainte de pandemie și reîncepem să ne bucurăm de sport și de evenimentele sportive. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate și pe mai departe, de respectarea măsurilor în vigoare și de continuarea campaniei de vaccinare. Aici avem nevoie de dumneavoastră. Ajutați-ne să vă ajutăm! Este în interesul tuturor”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

De asemenea, se modifică și condițiile de funcționare pentru sălile de sport şi/sau fitness în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, acestea putând funcționa la capacitate maximă fără obligativitatea purtării măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Ministerul Tineretului și Sportului face toate eforturile pentru a încuraja vaccinarea, pentru a promova sănătatea și viața. Relaxarea este condiționată de respectarea măsurilor în vigoare, iar vaccinarea rămâne singura soluție pentru a reda tuturor normalitatea în sport și în viața de zi cu zi.

Sursă foto: Facebook/ Ministerul Tineretului și Sportului

Cookies