1 Decembrie în Sectorul 6: Fasole, ger, tancuri şi bombăneli VEZI GALERIE FOTO

„Vezi, bă, că se dă fasole”, spune un bărbat ce ducea în mâini o caserolă, iar sub braţ o jumătate de franzelă albă îndreptându-se către ieşirea din Parcul Moghioroş. Acestea au fost primele cuvinte auzite în parcul unde, aşa cum anunţase Primăria Sectorului 6 condusă de pedelistul Cristian Poteraş, urma să „petrecem româneşte” cu „deja tradiţionala fasole cu cârnaţi”.

Fasole a fost, cârnaţi la fel, dar petrecere, ba. Doar două femei trecute de prima tinereţe se ţineau de mână executând o sârbă timidă în foişorul parcului pe ritmurile duduitoare ale muzicii populare care răsuna din câteva boxe. De vină pentru lipsa de apetenţă pentru muzică şi dans trebuie să fi fost şi frigul teribil care mai că făcea epiderma de pe mâini să pleznească de parcă ar fi fost gerul Bobotezei, nu 1 decembrie.

Restul bucureştenilor din Drumul Taberei care au îndrăznit să se ia de piept cu stihiile şi să iasă din case în loc să se uite la televizor, s-au aliniat la o coadă lungă de vreo 20 de metri, ca să primească porţia de fasole cu cârnaţi turnată cu polonicul dintr-unul din cele şase cazane aburinde. După ce şi-au terminat porţia, unii s-au aşezat la coadă a doua oară. „Ei, ce-are, că e destul. Merităm şi noi”, se justifică un domn deşi nu-l criticase nimeni.

Câţiva paşi mai încolo era o altă tarabă, unde se perpeleau pe grătar coaste de porc, cârnaţi groşi cât braţul unui bebeluş şi mititei trăznind a usturoi atât de puternic că se simţea şi prin nările obturate de promoroacă. Aici, coadă nu era, asta pentru că soiurile de carne prăjită se vindeau, nu veneau pe gratis. La fel şi băutura, o ţuiculiţă sau un vinişor alb sau roşu turnat direct din butoi, care îi mai atrăgeau pe bucureşteni la taraba cu pricina, mai ales că fasolea cu cârnaţi oferită de autorităţi nu era acompaniată, ca pe vremuri, şi de paharul complementar de ţuică fiartă cu dafin. „Cam sărac anu’ ăsta, nimic pentru gâtlej”, observă hâtru un om de la coadă.

„Iote, bă, ăştia îmi iau mie toată pensia şi-mi dau un cârnat”, exclamă brusc un pensionar, pe un ton ce amesteca jalea cu dispreţul, în timp ce muşca tocmai din cârnatul cu pricina aşezat pe o bancă. Un singur cort din cele trei ridicate în parc era închis pe laterale, dar, pare-se, era mai degrabă de protocol. Asta pentru că o doamnă cu aer de funcţionăreasă de primărie, l-a tras pe reporter de cot indicându-i cu o amabilitate excesivă că e aşteptat în cort după ce termină cu fotografiatul. Reporterul a refuzat, mai ales că, o femeie gârbovită cu o caserolă din care picura sos fusese refuzată de tânărul paznic al cortului pe motiv că trebuie să aştepte „până se mai eliberează”.

Dârdâind ca o sorcovă, reporterul s-a ascuns în refugiul staţiei de tramvai de la Piaţa Moghioroş alături de altă duzină de bucureşteni zgribuliţi. Aşteptam tramvaiul 41 către Piaţa Crângaşi, un alt loc de festin cazon cu simbolistică naţională pregătit de Primăria Sectorului 6. Tramvaiul n-a apărut, dar a venit în schimb armata. Mai precis, toată tehnica militară motorizată care a defilat la Arcul de Triumf revenind la unităţile din Ghencea.

De cum au apărut hardughiile kaki sau vopsite în degradeuri de camuflaj s-a şters şi indignarea anti-RATB a călătorilor fără mijloc de călătorie care fuseseră până atunci ocupaţi să se întrebe dacă „mai vine sau nu” tramvaiul. „Uite, ce frumos, hai să facem poze”, exclamă o tânără de sub o glugă înfoiată. Tancurile treceau huruind, bucureştenii le făceau entuziast cu mâna, iar mâinile înmanuşate în alb ale soldaţilor cu chipurile învineţite de frig.

Tramvaiele mult aşteptate n-au mai venit; erau înţepenite mai toate, la propriu, pe traseu, de parcă autobaza Ghencea s-ar fi mutat în faţă la Plaza sau pe podul Ciurel. Reporterul a ajuns în Crângaşi graţie amabilităţii a două doamne care înhăţaseră singurul taxi care-şi făcea veacul în preajma mall-ului.

Undeva în fundul Parcului Crângaşi un cort imens cu laturile deschise adăpostea câteva sute de oameni, unii aşezaţi disciplinaţi la coada ce se sfârşea lângă un cazan imens cu mâncare de fasole, alţii aşezaţi pe băncile lungi din lemn, aplecaţi deasupra caserolelor din polistiren ce emanau miros puternic de măghiran. O doamnă, uşor ruşinată, turna, sub supravegherea fiicei ei adolescente, conţinutul a două caserole de fasole cu cârnaţi într-un bidon de plastic în care fusese cândva smântână.

Mai încolo, un bărbat în vârstă îi critica, alături de un comesean, „pe ăştia de la guvernare”. „Câţi bani le-am dat noi, ha? Câţi? De şi-au luat vile şi case şi maşini de milioane”, s-a ambalat pensionarul, ultimele cuvinte pierzându-i-se în lingura cu boabe fierte. Boabe care mânjeau şi mesele acoperite cu pânză roşie, galbenă şi albastră, într-un melanj bizar de simbolism naţional, culinar şi militar care suprinde parcă esenţa celebrării românităţii…