LA MINE-N CARTIER

1 DECEMBRIE. Cum va fi sărbătorită, în Sectorul 3, ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: 10.000 de invitaţi

1 DECEMBRIE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, va fi sărbătorită în acest an, în Sectorul 3, în Parcul Titan în intervalul orar 13-17. Autorităţile locale estimează că la eveniment ar putea participa aproximativ 10.000 de persoane. Programul a fost aprobat recent de Consiliul Local Sector 3. 

1 DECEMBRIE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. „Pe lângă acţiunile culturale, care se vor desfăşura cu acest prilej, propunem acordarea în cadrul evenimentului a unei mese calde pentru un număr de aproximativ 10.000 de persoane, cu domiciliul în Sectorul 3, fără venituri sau cu venituri sub 700 de lei”, se menţionează în raportul de specialitate care a stat la baza deciziei consilierilor locali din Sectorul 3. 

1 DECEMBRIE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Acordarea mesei calde se va face pe baza unor tichete care vor fi distribuite de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3, tichete care vor avea ca element de siguranţă ştampila şi semnătura conducerii instituţiei, în original. Familiile vor primi câte două tichete, iar persoanele singure câte un singur tichet. „Pentru acordarea acestor tichete, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 va utiliza, în principal, baza de date a programului de acordare a ajutoarelor alimentare”, se specifică în documentele administraţiei locale. 

1 DECEMBRIE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Conform sursei citate, costurile pentru asigurarea mesei calde a celor 10.000 de persoane sunt estimate la aproximativ 200.000 lei. „Obiectivul este acela de a stimula participarea activă a acestor paresoane care reprezintă un grup vulnerabil la un eveniment destinat întregii comunităţi ai Sectorului 3, eliminând barierele generate de situaţia materială precară, cu scopul de a facilita interacţiunea socială şi de a diminua riscul de marginalizare socială a acestora”, argumentează Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button