1.000 de angajați de la Metrou au plecat în marș spre Guvern

de:
15 mai 2014
0 Afișari
1.000 de angajați de la Metrou au plecat în marș spre Guvern

Sindicaliştii din Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) s-au adunat în jurul orei 14.00 în faţa sediului Ministerului Transporturilor, unde şi-au depus revendicările, înainte de a pleca în marş spre Guvern, conform programului acţiunii anunţate pentru joi.

Liderii de sindicat s-au declarat nemulţumiţi că nu au fost primiţi de niciun secretar de stat la Ministerul Transporturilor, spunând că aceştia sunt în campanie electorală.

La sediul ministerului, liderul USLM Ion Rădoi le-a transmis prin portavoce că miercuri seară s-a întâlnit cu primarul Capitalei Sorin Oprescu şi i-a explicat acestuia că preluarea Metrorex de primărie este o capcană pentru el, întrucât nu va avea fondurile ncesare.

Protestatarii scandează „Muncim, luptăm, metroul apărăm!”, „Demisia!” şi „Jos, jos, jos Guvernul mincinos!” şi fac zgomot cu fluiere şi vuvuzele.

Ei vor continua acţiunea, între orele 15.30 şi 16.00, în Piaţa Victoriei, apoi vor merge la sediul central al Partidului Social Democrat, pentru depunerea de acte, a anunţat USLM.

Sindicaliştii spun că sunt nemulţumiţi de neaplicarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă – Metrorex şi a prevederilor Memorandumului semnat de premierul Victor Ponta în 25 septembrie 2013, prin care se stabilea aplicarea, din 1 ianuarie 2014, a unei creşteri salariale cel puţin egale cu indicele mediu de creştere a preţurilor.

USLM mai reclamă modificarea unilaterală a organigramei Metrorex începând din luna mai, fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor, dar şi intenţia trecerii societăţii în subordinea Consiliului General al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Pe lista de revendicări se află şi starea precară a curăţeniei din metrou, USLM reclamând o decizie unilaterală a administraţiei Metrorex, în urma căreia aproximativ 300 de salariaţi au rămas fără un loc de muncă din 17 aprilie, dar şi desfiinţarea „Clubului Sportiv Metrorex din cauza refuzului administraţiei de a mai susţine financiar activitatea sportivă”.

Administraţia Metrorex arată, într-un comunicat de presă remis joi agenţiei MEDIAFAX, că „până la data prezentă toate prevederile CCM au fost respectate si aplicate întocmai”.

„Astfel, cu privire la creşterile salariale convenite prin CCM, aplicarea efectivă se va realiza după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii pe anul 2014, în conditţile stabilite de prevederile legale în vigoare. De altfel, problematica drepturilor salariale constituie o preocupare permanentă a conducerii societăţii fiind garantate şi asigurate veniturile lunare ale salariaţilor la nivelurile stabilite cu USLM”, se arată în comunicatul Metrorex.

Conducerea companiei mai precizează că actualizarea structurii organizatorice a societăţii reprezintă atributul exclusiv al angajatorului în conformitate cu prevederile legale în vigoare – Codul Muncii, recunoscute şi de USLM prin CCM în vigoare care prevede că „salariaţii recunosc drepturile exclusive al patronatului în planificarea, organizarea şi conducerea activităţii societăţii”.

„Subliniem că actualizarea structurii organizatorice s-a realizat în scopul diminuării numărului funcţiilor de conducere la vârf – cerinţă expresă a sindicatului USLM din perioada negocierii CCM în vigoare (în cursul lunii septembrie 2013), a eficientizării activităţii, fără disponibilizări de personal şi cu efect direct în diminuarea cheltuielilor salariale pentru personalul de conducere”, se mai spune în comunicat.

Totodată, conducerea Metrorex mai spune că, împreună cu Ministerul Transporturilor, a iniţiat întâlniri cu reprezentanţii USLM în cursul saptămânii 5 – 9 mai 2014, întâlniri în cadrul cărora au fost discutate, analizate şi mediate punctual toate problemele ridicate de USLM.

Cookies