Ramona, o dispeceră care lucrează în București, a devenit eroină pentru o tânără care voia să-și pună capăt zilelor. După patru ore de discuții, femeia a reușit să o convingă pe fată să renunțe la tentativa de suicid și să accepte să primească ajutor și, astfel, i-a salvat viața.
Un tată a sunat la 112 disperat, spunând ca fiica sa a lăsat un bilet de adio, în care a spus ca vrea să se sinucidă. De asemenea, bărbatul a spus că nu știa unde se află fata și că nu răspunde la telefon, astfel, s-a hotărât să ceară ajutorul autorităților.
Cazul i-a fost transferat Ramonei, o femeie în vârstă de 43 de ani care lucrează de 4 ani la Dispeceratul Poliției Capitalei. Dispecera a încercat să apeleze de pe aplicația 112 numărul fetei de mai multe ori, însă nu a primit niciun răspuns.
Ulterior, s-a gândit că fata nu răspunde pentru că vede numărul de urgență, așa că Ramona a decis să îi scrie fetei un mesaj de pe numărul personal, în care i-a explicat cine e și i-a spus că își dorește foarte mult să vorbească.
După câteva minute, tânăra i-a răspuns la mesaj și au vorbit timp de 40 de minute. După aceea, Ramona i-a propus fetei să vorbească la telefon, iar aceasta a acceptat.
Dialogul dintre cele două s-a desfășurat astfel:
După două ore de vorbit la telefon, în care Ramona a încercat să câștige încrederea fetei, a îndrăznit să o întrebe: „N-ai vrea tu să ne vedem?”, iar tânăra a acceptat și i-a trimis locația sa.
După ce a aflat unde se află tânăra, Ramona le-a transmis-o de îndată colegilor săi și, în fugă, și-a luat haina și cheile de la mașină și a mers să o vadă pe fată.
Drumul până la locație a părut foarte lung pentru dispeceră, iar cel mai dificil moment a fost acela când a sunat-o pe tânără și aceasta nu i-a mai răspuns. A crezut că a pierdut-o.
Însă, la un moment dat, fata a răspuns și i-a spus Ramonei că se află la secția de poliție, împreună cu echipajul din teren care o identificase pe stradă.
Când, în sfârșit, a ajuns la locație, Ramona le-a spus autorităților că lucrează la Dispeceratul Poliției Capitalei și că o caută pe fata care a amenințat că se sinucide.
Polițiștul a recunoscut-o imediat și i-a spus că tânăra o așteaptă:
Fata ne-a spus că vorbește doar cu dumneavoastră, vă așteaptă.
Când cele două s-au întâlnit, fata i-a sărit direct în brațe Ramonei și i-a mulțumit, spunând următoarele:
Îți mulțumesc frumos! Dacă nu erai tu, nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi făcut. Promit să nu mai fac așa ceva. Îți mulțumesc!
În acele momente, pe obrajii Ramonei curgeau lacrimi de fericire, pentru că salvase o viață.
Felicitări, RAMONA!Îți mulțumim!” a transmis Ministerul Afacerilor Interne, România, într-o postare pe pagina de Facebook.
Adolescenții și copii care întâmpină probleme și au nevoie de consiliere psihologică pot merge la Centrul pentru Prevenirea Suicidului la Copii și Adolescenți, care se află în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” din București.
Numerele de telefon ale Centrului sunt:
Totodată, în România există și Alianța Română de Prevenție a Suicidului, unde persoanele care au nevoie de sprijin pot suna, în mod gratuit, în zilele de vineri, sâmbâtă și duminică, în intervalul orar 19:00 – 07:00, la numărul de telefon 0800 801 200. De asemenea, oamenii pot trimite, 24/24, email la adresa sos@antisuicid.ro.
Te-ar putea interesa și: