ÎN BUCUREȘTI

​Clotilde Armand încheie războiul cu Romprest și semnează protocolul. Valoarea tarifelor rămâne nemodificată, dar scade frecvența | DOCUMENT 

Primarul ​Clotilde Armand a anunțat, vineri seară, că încheie războiul cu Romprest, după ce compania ar fi acceptat toate condițiile impuse de Primăria Sectorului 1. Totuși, edilul a semnat un protocol prin care valoarea tarifelor rămâne nemodificată, însă scade frecvența acțiunilor Romprest în sector. Armand spune că acum se încadrează perfect în bugetul pentru salubrizare votat de Consiliul Local Sector 1. Prefectul Alin Stoica a venit și el cu explicații.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anunțat, vineri seară, că a semnat un protocol cu Romprest, compania de salubrizare cu care a fost într-un război deschis încă de la începutul anului. Se pare că noul document a fost semnat după ce compania de salubrizare și Primăria Sectorului 1 au ajuns la o înțelegere încă de acum două zile. Totuși, surprinzător este faptul că valoarea tarifelor rămâne neschimbată și scade doar frecvența.

Anunțul lui Clotilde Armand după ce a parafat înțelegerea cu Romprest

Clotilde Armand a anunțat vineri seară că a semnat un nou protocol cu Romprest care a promis că nu va mai avea frecvențe fictive și facturi supraevaluate.

„În urmă cu câteva minute s-a semnat protocolul Primăriei Sectorului 1 cu Compania Romprest. Operatorul de salubritate a acceptat toate condițiile noastre pentru care ne-am luptat în ultimele 10 luni. Fără frecvențe fictive, fără facturi supraevaluate! Vom avem un Sector curat.

Am redus frecvențele inexistente, banii economisiți se vor duce în investiții. Suma pe care ne-am angajat să o plătim este de 13.5 milioane lei + 10.5 milioane lei + 25 milioane lei, adică 49 milioane lei pentru cinci luni. Cu această sumă ne vom încadra fără probleme în bugetul stabilit și votat de Consiliul Local pentru salubrizare, inclusiv cu cheltuielile făcute în starea de alertă cu societatea Rebu”, a transmis vineri seară pe Facebook Clotilde Armand, anunțând ceea ce pare o mare victorie, cu toate că tarifele impuse de Romprest au rămas aceleași.

Anunțul lui Clotilde Armand pe Facebook

Primarul Sectorului 1 a atașat și protocolul semnat între Primăria Sectorului 1 și compania Romprest.

Valoarea tarifelor de salubrizare rămâne nemodificată, însă scade frecvența

Înțelegerea convenită încă de joi între Primăria Sectorului 1 și Romprest prevede că valoarea tarifelor pentru prestațiile companiei rămâne nemodificată, însă scade frecvența.

Astfel, Primăria garantează o plată lunară de 10,5 milioane lei până la sfârşitul lunii octombrie 2021, în timp ce reprezentanții Romprest promit că frecvențele propuse în noua înțelegere vor asigura un program eficient pentru lunile septembrie şi octombrie 2021. Compania de salubrizare garantează starea de curățenie, program ce necesită o plată lunară de minim 12,5 milioane lei.

”Sub condiția executării obligaţiei de plată a plăţilor asumate de către Primăria Sectorului 1 prin prezenta minută, Compania Romprest Service îsi asumă obligația respectării continuităţii serviciului de salubritate prestat în aria teritorială a Sectorului 1 Bucuresti şi nu va întrerupe serviciul de ridicare a gunoiului menajer şi a curăţeniei stradale.

Primăria Sectorului 1 garantează o plată uno ictu (cu executare imediată) de 13,5 milioane lei, data plății urmând a fi comunicată cel mai târziu la data de 27.08.2021. Compania Romprest Service solicită ca această plată garantată să fie suplimentată până la o valoare cuprinsă între 15 şi 20 milioane lei, urmând a fi defalcată până la data de 25.09.2021, Primăria Sectorului 1 urmând a realiza o primă plată din suma de 13,5 milioane lei in primele 10 zile ale lunii septembrie 2021”, se arată în minuta încheiată în data de 26 august între cele două părți.

Cum arată sumele din anexă

Conform anexei minutei, prestațiile pentru lunile septembrie și octombrie se reduc:

Prefectul Capitalei a dat și el vestea privind înțelegerea cu Romprest

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a transmis și el vineri seară că reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au ajuns la un acord cu compania de salubritate. Rămâne de văzut cât o să dureze această înțelegere. Totul pare prea simplu să se fi terminat dintr-o dată, mai ales că acest conflict a tronat de luni bune.

„Acum a fost semnat la Prefectura un acord intre Sectorul 1 si firma de salubrizare, care se incadreaza in bugetul disponibil si asigura serviciile de salubrizare la un nivel optim. A fost dificil sa ajungem aici, dar este important pentru noi ca interesul cetatenilor sa fie respectat. Urmeaza si alte discutii, mai sunt aspecte importante de stabilit si clarificat, dar putem asigura cetatenii de continuitatea serviciilor pe urmatoarea perioada”, a transmis și prefetul Alin Stoica pe Facebook.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button